O dietă constituită pe principii ayurvedice poate avea efecte benefice asupra siluetei.
Ayurveda, o medicină alternativă practicată în India, are drept obiectiv fortificarea organismului prin modificarea dietei, a stilului de viață și a tipului de exerciții fizice practicate.
Principii ayurvedice de alimentație
Concentrează-te asupra mesei
Evită toți factorii care îți pot distrage atenția de la masă și orice altă activitate care te poate face să pierzi din vedere savoarea diferitelor ingrediente.
Mănâncă încet
Dacă mesteci prea repede, vei avea probleme digestive. Este indicat să mesteci bine alimentele consumate, astfel încât să poți aprecia pe deplin gustul rețetei pe care o savurezi. În general se recomandă să mănânci suficient de repede pentru a nu permite alimentelor din farfurie să se răcească. În acest fel te asiguri că preiei nutrienții în mod optim.
Nu mânca prea mult
Fii atent la semnalele pe care ți le transmite propriul corp și oprește-te din mâncat atunci când te simți sătul.
Nu mânca decât după ce a avut loc digestia mesei precedente
Nu este indicat să mănânci la un interval mai mic de trei ore de la ultima masă sau gustare. Acest interval este necesar pentru digestia optimă și dacă mănânci prea des ai putea avea probleme digestive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News