Dieta care încetinește îmbătrânirea și are efect și asupra scăderii în greutate.
Suntem mereu în căutarea dietei perfecte, fie pentru a scăpa de kilogramele în plus, fie pentru a avea o piele frumoasă și sănătoasă, fie pentru sănătatea creierului.
Un studiu recent sugerează că nu este nevoie de mult timp pentru ca o dietă fără produse de origine animală să încetinească ratele d îmbătrânire biologică, iar principalii beneficiari ai acestei diete sunt printre altele inima și ficatul, dar și sistemul hormonal.
Studiul, condus de o echipă de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, a analizat rata de metilare a ADN-ului. Această rată este un fel de modificare genetică reversibilă, adesea folosită ca indicator al rapidității cu care organismul se uzează.
La acest studiu au participat 21 de perechi de gemeni identici, iar timp de 8 săptămâni, cât a durat studiul, unul din fiecare pereche de gemeni a urmat o dietă vegană, în timp ce dieta geamănului includea carne și produse lactate.
După cele 8 săptămâni, cei care au urmat dieta vegane ai prezentat scăderi ale estimărilor vârstei biologice.
”Acest studiu sugerează că o dietă vegană pe termen scurt este asociată cu beneficii epigenetice ale vârstei și cu un aport caloric redus.
Utilizarea proxies de biomarker epigenetic (EBPs) evidențiază potențialul acestora pentru evaluarea impactului dietei și facilitarea strategiilor de nutriție personalizate pentru îmbătrânirea sănătoasă”, au scris cercetătorii în lucrarea publicată în BMC Medicine, notează Science Alert.
Astfel, o îmbătrânire biologică comparativ mai redusă a fost observată în inimă și ficat, precum și în țesuturile care alcătuiesc sistemele hormonale, inflamatorii și metabolice, ceea ce sugerează că organismul nu îmbătrânește la fel de repede în cadrul dietei vegane.
Dieta non-vegană a inclus 170-225 de grame de carne, un ou și o porție și jumătate de lactate în fiecare zi.
În plus față de diferențele în markerii ADN, cei care au urmat dieta vegană au pierdut în medie cu două kilograme mai mult decât cei care au urmat o dietă omnivoră, ceea ce face dificilă excluderea influenței restricției calorice sau a pierderii în greutate asupra îmbătrânirii biologice observate, se mai arată în datele obținute de acest studiu.
"Cercetările viitoare ar trebui să exploreze efectele pe termen lung ale dietelor vegane asupra sănătății epigenetice și a bunăstării generale, luând în considerare importanța suplimentării adecvate a nutrienților", scriu cercetătorii.
Trebuie menționat că există o serie de vitamine și minerale care se găsesc cel mai adesea în produsele de origine animală, iar vitamina B12 se găsește exclusiv în sursele alimentare de origine animală, astfel că adoptarea unei diete vegane trebuie făcută la recomandarea sau sub stricta observare a medicului.
Specialiștii în nutriție au desemnat dieta mediteraneeană ca fiind cea mai bună dietă a anului, pentru al șaptea an consecutiv.
Este, de asemenea, o dietă de top pentru cei care caută o dietă sănătoasă pentru inimă, o dietă pentru diabet sau pentru a promova sănătatea oaselor și a articulațiilor, notează US News.
Beneficiile pentru sănătate ale dietei mediteraneene includ:
- Reducerea riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral
- Poate preveni declinul cognitiv și demența
- Ar putea preveni diabetul de tip 2
- Reduce probabil simptomele și evoluția afecțiunilor inflamatorii și autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă
- Poate ajuta la ameliorarea depresiei
Dacă această dietă este urmată în mod corespunzător, nu există riscuri potențiale pentru sănătate ale dietei mediteraneene.
Alimentele incluse în dieta mediteraneeană sunt: ulei de măsline extravirgin, fructe proaspete (afine, căpșuni, smochine, piersici, mango, pere și mere), legume proaspete (spanac, varză kale, rucola, anghinare, vinete, dovlecei, cartofi dulci, varză de Bruxelles, țelină, ceapă și morcovi), quinoa, ovăz, năut, linte, migdale, nuci, semințe de in, semințe de chia, lapte vegetal (lapte de migdale sau lapte de ovăz), iaurt grecesc, piept de pui, carne de curcan, somon, ton, ouă, ierburi (proaspete sau uscate) și condimente (busuioc, oregano, rozmarin, cimbru și usturoi).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu