Dr Mircea Dediu, șeful Secției Oncologie Medicală de la Centrul Oncologic SANADOR, a explicat, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical, a spus ce înseamnă, de fapt, să mâncăm sănătos.
Sunt multe diete promovate ca fiind ideale pentru a fi sănătos, dar specialistul SANADOR spune că lucrurile trebuie privite simplu: cum nu putem mânca exclusiv bio, cel mai bun lucru e să păstrăm echilibrul alimentelor pe care le consumăm.
„În al doilea rând, se aduce în discuție dieta. Aici eu nu vreau să spun decât că e o problemă complicată și complexă. Și sunt tot felul de regimuri recomandate și e o cultură a dietei. În altă ordine de idei, constatăm că e din ce în ce mai greu să ne aprovizionăm firesc cu un aliment cât de cât necontaminat cu anumite lucruri și vedem și noi că toate alimentele, indiferent de care sunt, ni se tot anunță „vedeți că nu știu ce au pus în ele”, „vedeți că nu știu ce s-a retras de pe piață”. Deci, e foarte greu în condițiile acestea să ai o siguranță că ai să poți să faci și ai să poți să eviți. Că soluția nu e decât să ai petecul tău de pământ și să mănânci de acolo, ceea ce nu e rezonabil să o recomandăm. Cine ar putea? Dar pentru că așa cum spuneam problema aceasta este complicată, cred că un mesaj simplu și normal este să avem o dietă echilibrată: carne, brânză, ouă, legume, fructe, totul să fie într-un oarecare echilibru. Cred că dacă vom face asta și nu vom fi exclusiviști, într-o direcție sau în cealaltă, eu cred că vom face un lucru bun”, a explicat dr Mircea Dediu.
Oncologul subliniază că pentru a fi sănătos trebuie să începi să ai grijă de tine încă din adolescență și tinerețe. Pentru că, spre exemplu, obezitatea, care se instalează treptat, contribuie foarte mult la riscul de cancer. La fel și consumul de alcool.
„Al treilea lucru, tot la fel de important, simplu de explicat, fără să se supere lumea pe mine, este greutatea corporală. Atât trebuie să faci, și eu cred că dacă ești cu greutatea corporală în limite normale, ai și o dietă foarte bună, ai și un risc foarte mic, faci extrem de multe lucruri. Totul e să te controlezi la greutate. Și aceste lucruri pe care le recomand trebuie făcute din vreme, trebuie făcute într-adevăr din tinerețe, din adolescență, este un lucru care ar trebui urmărit. Tot în legătură cu ceea ce putem să facem: alcoolul. Alcoolul este implicat în foarte multe localizări tumorale. Și dacă până deunăzi se considera, de exemplu în Statele Unite se recomanda că este rezonabil ca în fiecare zi un bărbat să consume echivalentul a unei doze de bere de 500 de ml și la femeie de 330 de ml, de aceea s-au și făcut aceste dimensiuni, ultimele recomandări arată că nu mai există niciun fel de doză safe (sigură, n.r.). Oricât de mică este, poate să creeze un mediu propice (dezvoltării tumorilor, n.r.). Și acum se spune că, luat la bani mărunți, alcoolul este al doilea factor cancerigen după fumat! Fără să le punem pe o ierarhie de scară, că nu se poate, dar apropos de lucrurile care pot fi cuantificate mai clar. Este o problemă”, punctează dr Mircea Dediu.
Ce trebuie să faci, pas cu pas, când suspectezi că ai cancer și de ce e nevoie ca o echipă complexă de medici să supravegheze cazul fiecărui pacient oncologic, aflați din VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu