Dieta Dukan, cea cu ajutorul căreia Carole Middleton a pierdut 2 kg înainte de nunta cu prințul William, face valuri în SUA. Dieta Dr. Pierre Dukan, dublată de cea a Dr. Atkins din Franța sunt incluse în cea mai faimoasă carte de slăbit din Europa, iar în aprilie va fi lansată și în SUA.
Cartea promovează o dietă bogată în proteine și cu foarte puține grăsimi. Sunt patru faze ale dietei Dukan: un meniu strict de proteine fără grăsimi (curcan fără piele, piept de pui, carne de vită slabă sau pește), la care se adaugă o lingură și jumătate de cereale zilnic și multă apă. În a doua fază, se introduc legume. Faza a treia permite introducerea a două felii de pâine, brânză și fructe și două porții de carbohidrați pe zi, cu vin șui desert două zile pe săptămână. Ultima etapă a dietei dukamanienii, cum sunt numiți cei care urmează dieta, pot mânca orice, atîta timp cât se întorc la prima fază o dată pe săptămână.
Carole Middleton a pierdut două kilograme în acest fel, iar fata sa Kate se pare că urmează aceeași dietă din cauză că este foarte slabă. În combinație cu această dietă se recomandă și 20 de minute de mișcare pe zi.
Unii experți avertizează totuși asupra haosului nutrițional provocat de dieta Dukan. Chiar purtătorul de cuvânt al Asociației Dietetice Britanice a declarat presei că deși poți supraviețui în primele zile, este greu să menții această dietă pe termen lung, căci îngreunează activitatea ficatului. În plus, este scumpă. Francezii, la rândul lor, avertizează că dieta Dukan conține prea multă sare și nu este suficientă cantitatea de vitamina C și fibre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News