Dieta lui Vladimir Putin. Meniul și regulile impuse. Mâncarea este scanată

Vladimir Putin urmează o dietă specială. Are reguli strict în ceea ce privește mâncarea pe care o consumă.

Vladimir Putin este "vedeta" momentului în ultimele săptămâni, după ce, pe neașteptate, a declanșat un război dur contra Ucrainei, aruncând în stradă milioane de oameni și panicând oamenii din întreaga lume cu amenințările nucleare.

Toată atenția tuturor este acum pe Vladimir Putin, mai ales după ce, oficiali americani au declarat că adevăratul Vladimir Putin ar fi murit, iar în locul său a apărut o sosie, dar și după ce mai mulți medici chirurgi, atât din România, cât și din străinătate au făcut lista operațiilor estetice pe care președintele rus și le-ar fi făcut de-a lungul timpului.

Acum, o mulțime de alte detalii au ieșit la iveală despre stitlul său de viață, despre modul în care arată și de costurile pe care le achită pentru a nu-și arăta cei aproape 70 de ani.

Din viața lui Vladimir Putin nu lipsește niciodată sportul. Deține centura neagră la judo, iubește înotul, joacă frecvent hochei cu gărzile sale de corp și lucrează la sala de forță.

"Cum să–ți controlezi greutatea? Să nu mânci prea mult? Cum să te menții în formă? Făcând sport. Nu există pilule magice. Încerc în fiecare zi să fac sport. Noaptea trecută am schiat până la 1:30. De dimineața am fost la sală. Înot în fiecare zi, fac 1.000 de metri", spunea Vladimir Putin în urmă cu mai mult timp.

Ce dietă ține Vladimir Putin

Pentru un om care are atâta grijă la modul în care arată, dar și la sportul pe care-l practică, evident că și dieta este importantă, motiv pentru care este mereu atent la ce mănâncă, atât din motive de sănătate, cât și din motive de securitate. 

În ceea ce privește securitatea, mâncarea lui Vladimir Putin este testată în laborator înainte de a-i fi servită.  

Acesta nu este neapărat un lucru neobișnuit, pentru că până și Reginei Elisabeta îi este scanată mâncarea înainte de a-i fi servită. Un bucătar chef al Casei Regale britanice a dezvăluit că trebuia să radiografieze preparatele Reginei Elisabeta, înainte de a-i fi servite la cinele de stat. 

Citește mai departe pe dcmedical.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel