DIETĂ Oana Roman. A slăbit spectaculos și s-a aflat tot: ”Fără pastile, fără ceaiuri minune”

Oana Roman a slăbit spectaculos.

Miercuri seară, Oana Roman a explicat ce schimbări a făcut în stilul său de viață.

„Am vrut să arăt că se poate, într-un timp relativ scurt, să ai o transformare radicală. La mine e o chestie de mulți ani. Am fost ținta unor campanii absolut oribile de-a lungul timpului, din toate părțile. Am reușit să fac față cu brio. Nu am slăbit pentru a arăta cuiva ceva. Am pus un pariu cu o prietenă foarte bună, care are, la Ploiești, o clinică ce se ocupă cu astfel de lucruri.

După ce am născut, am avut niște probleme de sănătate grave. Am suferit o intervenție la nivelul abdomenului foarte serioasă care a durat peste opt ore. Mi-a salvat viața. Însă nu pot să fac o intervenție la nivelul abdomenului. Deci, dacă aș vrut să-mi tai stomacul, nu aș fi putut. Nu am voie din punct de vedere al sănătății. Scoatem din calcul această variantă. Și, atunci, Alina (n.r. prietena ei) mi-a spus, dacă vin să fac proceduri de modelare și țin o dietă în același timp, garantează rezultate spectaculoase. Sincer, nu am crezut-o la început. Mi-a spus după că sunt clientul cu cele mai spectaculoase rezultate”, a spus Oana Roman în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea.

„În paralel, am ținut o dietă pe care nu mi-a dat-o un nutriționist, am inventat-o eu singură. (…) Am încercat o variantă prin care nu mi-am interzis nimic, dar am redus semnificativ cantitățile. Deci: mănânc orice, dar foarte, foarte puțin. Am o singură masă consistentă pe zi, după-amiază. Seara, mănânc foarte puțin. O salată, sau niște fructe, sau o friptură la grătar. Până mănânc următoarea dată, trec multe ore. Eu nu mănânc dimineață, nu pot. Mulți spun că trebuie să mănânci dimineață. Eu beau cafea. Și prima masă o am după ora 13.00. Nu este o chestie pe care o recomand tuturor, dar mi s-a potrivit mie. Nu-mi interzic nimic. Vreau să mănânc prăjitură, mănânc trei lingurițe. Vreau să mănânc ciocolată, mănânc trei pătrățele. Vreau să mănânc înghețată, mănânc o cupă de înghețată”, a spus Oana Roman. 

A precizat că a slăbit „fără pastile, fără ceaiuri minune”.

Iulie 2019 vs. iulie 2020 - Oana Roman (foto Instagram):

2. -imagine fara descriere- (oana_roman_instagram_63384600.JPG)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel