Ai putea crede că dacă treci la dieta vegetariană o să slăbești automat. Nu e întotdeauna așa. Există situații când o astfel de dietă îngrașă! Un expert explică:
În timp ce trecerea la o dietă vegetariană poate aduce beneficii pentru sănătate, inclusiv scăderea în greutate, nu se întâmplă întotdeauna așa. „La urma urmei, brioșele (fără ouă și lapte) și bomboanele sunt sau pot fi alimente vegetariene din punct de vedere tehnic - dar nu neapărat acelea care vă vor îmbunătăți sănătatea sau vă vor ajuta să scăpați de kilogramele nedorite", explică dr. Hope Ricciotti și dr. Hye-Chun Hur, editori seniori la Harvard Women's Health Watch.
O dietă vegetariană bine construită și sănătoasă vă poate ajuta să pierdeți greutatea în timp, „cu condiția să alegeți alimente bune și să reduceți numărul de calorii pe care le consumați în mod normal”, arată experții în nutriție.
Departamentul american pentru agricultură notează că o dietă sănătoasă vegetariană include o varietate de nutrienți, inclusiv surse de proteine pentru a compensa eliminarea celor din carne și lactate la care renunțați.
„Substituenți buni și furnizori de proteine vegetale sunt fasolea, nucile și produsele din soia. Dincolo de a vă asigura că obțineți combinația potrivită de nutrienți, vă puteți concentra, de asemenea, asupra dimensiunii porției și a numărului caloriilor dacă doriți să slăbiți. În cele din urmă, rețineți că o dietă vegetariană, ca oricare alta, vă poate ajuta să pierdeți în greutate, dar poate duce și la creșterea în greutate dacă aportul d ecalorii este mai mare decât numărul celor pe care organismul le arde în mod regulat", conchid dr. Hope Ricciotti și dr. Hye-Chun Hur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu