EXCLUSIV  Diferența dintre români și italieni la volan. Ne comportăm la fel, dar statisticile au rezultate diferite

Sursă foto: Pexels (Kaique Rocha)
Sursă foto: Pexels (Kaique Rocha)

În cadrul dezbaterii pe tema siguranței rutiere găzduite de DCNews a fost făcută o paralelă între modul în care se comportă șoferii italieni și cei români, dar și rezultatele statistice ale accidentelor rutiere din ambele țări. 

Președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație a evidențiat diferența pe care educație ar putea să o facă în rândul șoferilor, cât și a victimelor accidentelor rutiere. Acesta a dat exemplul unei statistici și a lansat o întrebare, care ia în calcul diferențele statistice. 

”Nu e diferență mare al comportamentului în trafic între italieni și noi (românii - n.r.). Există viteză excesivă, există nepăstrarea distanței în mers, există acea competiție în trafic, nu te lasă să ieși de pe o arteră secundară pentru a intra în traficul principal, cum este în Germania sau Austria, sau în țările germanice din Europa. Nu există așa ceva. 

Iată că din punct de vedere al comportamentului în trafic și aș educației nu suntem foarte diferiți. Dar uitându-mă la statistica privind persoanele decedate în accidente de circulație în anul 2020 în Europa sau în Uniunea Europeană, la noi sunt 85 de persoane decedate raportat la un milion de locuitori, în Italia sunt 40. 

Și-a pus cineva întrebarea, dintre decidenți, de unde este atât de mare această diferență, dacă comportamental suntem apropiați. Or fi ei cu 5%, 10%, 15% mai educați decât noi, dar nu cum mai mult. Și atunci diferența de la 85 la 40 de unde vine? O întrebare la care ar trebui să răspundă decidenții în zona politică”, a spus Cătălin Radu Codrescu, președinte al Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație. 

Dezbatere pe tema problemelor din trafic

Dezbatarea ONLINE cu tema ”Haos în trafic, mii de morți pe șosele! Siguranța rutieră, problemă majoră în România”, organizată de DCMediaGroup, a avut ca teme de discuție următoarele: 

➢ Cum își respectă România statutul de țară UE, în ceea ce privește siguranța rutieră (cum se aplică acordurile și cum se respectă angajamentele semnate în domeniu)

➢ Impactul haosului din trafic în turism și industrie (reducerea mobilității, creșterea costurilor de transport și a costurilor de asigurare, creșterea numărului accidentelor); impactul medical (cheltuieli în sistemul public cu tratamentul accidentelor și recuperarea victimelor, pentru tratarea afecțiunilor induse de stres și a bolilor profesionale din industria transporturilor; impactul asupra mediului (creșterea poluării)

➢ Sisteme inteligente de monitorizare și gestionare a traficului rutier, sancțiuni aplicate online, investiții în infrastructură, schimbarea legislației. Cu ce ar trebui să înceapă războiul împotriva războiului de pe șoselele din România?

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel