DIICOT cere începerea urmăririi penale împotriva lui Videanu și Vosganian

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cere sesizarea Senatului României pentru începerea urmării penale împotriva lui Varujan Vosganian. Aceeași solicitare a fost transmisă și Președintelui pentru începerea urmării penale împotriva lui Adriean Videanu. Cei doi foști miniștri ai Economiei sunt suspectați  de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen, potrivit unui comunicat al instituției.

Potrivit comunicatului DIICOT, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

 1. Să sesizeze Senatul României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui VOSGANIAN VARUJAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, senator în Parlamentul României în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei), sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei;

 2. Să sesizeze Preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui VIDEANU ADRIEAN (fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010) sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al economiei.

Cei doi foști miniștri sunt suspectați de sprijinirea grupului infracțional constituit de Ioan Niculae

 Din referatul întocmit de către procurorii D.I.I.C.O.T. rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, VARUJAN VOSGNIAN, iar în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, VIDEANU ADRIEAN, în calitate de miniştri ai economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr 6 ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul IOAN NICULAE şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC INTERAGRO SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC INTERAGRO SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD.

 Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de IOAN NICULAE viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN ROMGAZ SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN ROMGAZ SA creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale.

Interagro avea datorii la bugetul de stat

 Demersul miniştrilor VARUJAN VOSGANIAN şi VIDEANU ADRIEAN s-a realizat în condiţiile în care SC INTERAGRO SA înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale SNGN ROMGAZ SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale", se arată în comunicatul DIICOT.

În referat se mai reţine că SNGN ROMGAZ SA a livrat în această manieră către SC INTERAGRO SA, gaze naturale din producţia proprie în valoare de cca. 1.500.000.000 lei, respectiv cca. 500.000.000 USD, din care cca. 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 USD reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel