Patru persoane au fost reţinute, joi, de procurorii DIICOT Galaţi într-un dosar de trafic internaţional de droguri de risc, substanţele fiind procurate din Spania şi ulterior expediate în România prin firme de curierat.
Potrivit unor comunicate ale DIICOT şi IGPR, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descoperit în interiorul unui colet expediat din Spania aproximativ 1.200 grame de canabis.
'S-a procedat la efectuarea unei livrări supravegheate cu substituirea totală a cantităţii de drog, iar la data de 06.09.2017 au fost efectuate şase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Galaţi, ocazie cu care au fost găsite substanţele utilizate pentru substituirea drogurilor aflate în coletul expediat din Spania. Valoarea pe piaţă a drogurilor capturate este de aproximativ 84.000 lei', arată cele două comunicate citate.
Procurorii spun că, începând cu luna mai a acestui an, membrii unei grupări infracţionale au comercializat în Galaţi droguri aduse din Spania. 'În cauză există suspiciunea rezonabilă că încă din cursul lunii mai 2017 pe raza municipiului Galaţi a acţionat o grupare infracţională, constituită pe criterii familiale, din care au făcut parte iniţial inculpaţii Farcaş Vasile, Mocanu Elena-Magdalena (concubina inculpatului Farcaş Vasile), Farcaş Alberto-Mihai (fiul inculpaţilor Farcaş Vasile şi Mocanu Elena Magdalena) şi încă o altă persoană, având drept scop obţinerea unor importante sume de bani din activităţi de vânzare de droguri de risc, respectiv marijuana, de provenienţă Spania, introdusă ilegal pe teritoriul României.
În acest sens, un membru al reţelei care locuieşte pe teritoriul Spaniei se ocupa de procurarea cantităţilor de marijuana de la furnizorii din ţara sus-menţionată, cantităţi pe care ulterior le expedia în România, prin folosirea sistemului de transport colete al unei societăţi comerciale', precizează comunicatele citate. Conform anchetatorilor, drogurile erau disimulate în interiorul coletelor, fiind aşezate în pungi situate între alte bunuri (produse alimentare, unelte şi scule), iar membrii grupării infracţionale nu expediau şi nici nu ridicau personal coletele de marijuana, din motive de securitate.
Pentru aceasta, dar şi pentru expedierea sumelor de bani necesare achitării cantităţilor de marijuana ei foloseau persoane interpuse. 'O parte din aceste persoane erau însă la curent cu activitatea infracţională a membrilor familiei Farcaş şi au acceptat să efectueze operaţiuni cu privire la coletele de marijuana în schimbul unor sume de bani sau chiar a unei cote părţi din cantităţile de marijuana livrate.
Din rândul acestor persoane interpuse s-au ridicat la rangul de membri cu drepturi depline ai grupării infracţionale inculpaţii Donciu Gabriel şi concubina acestuia, inculpata Bolmadîr Geanina, persoane care au preluat cu titlu definitiv rolul de a recepţiona coletele de marijuana expediate din Spania şi de a le transporta într-un apartament din municipiul Galaţi', explică anchetatorii. Potrivit comunicatelor citate, drogurile erau comercializate pe raza municipiului Galaţi către diferiţi consumatori la preţul de 70 lei/gram. O femeie şi trei bărbaţi au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, iar o altă femeie a fost pusă sub control judiciar întrucât este însărcinată şi are în îngrijire doi copii minori cu vârste de sub doi ani. Acţiunea a fost derulată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu