Mircea Badea s-a arătat uimit de cifrele cu care lucrează DIICOT în lupta împotriva rețelei de droguri din România.
Mircea Badea a citit cel mai recent comunicat de presă transmis de DIICOT în care se spunea că "la data de 28.04.2019, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Iași au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor U. T., G. M. C şi B. T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
La data de 27.04.2019 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași şi Constanța au efectuat o acțiune vizând prinderea în flagrant a unor persoane, specializate în traficul de droguri de mare risc (cocaină, comprimate ecstasy și MDMA)".
Așadar, în timp ce Răzvan Ciobanu, după ce a consumat droguri, se urcă la volan și este practic o bombă pe șosea, DIICOT se ocupă de mici parcheziții fără a rezolva adevăratele probleme. Adică în loc să destructureze rețele, pare că se ocupă de lucruri mai mărunte.
”Nu există ceva mai tare pe Pământ. În comunicatul DIICOT sunt importante cifrele: trei percheziții domiciliare în două județe - Iași și Constanța și două persoane au fost depistate în flagrant delict pe raza județului Constanța etc. (...) Ce cifre am notat? 3, 2, 4, 1, 3, 3. Asta este tot. Care este ordinul de mărime al acțiunilor DIICOT în strivirea flagelului drogurilor pe plaiul mioritic? 3, 2, 4, 1, 3, 3. DIICOT este foarte tare...
Am auzit astăzi un USR-ist la Antena 3. De obicei, închid. Nu ascult USR-iști. Este un fel de tortură subintelectuală să îi ascult pe USR-iști. Zic aceleași trei lozinci nutreț pentru cretini. Câtă răbdare să am să ascult mereu aceleași trei lozinci? Era un USR-ist la Antena 3 și până să apuc să schimb, a zis așa: Normal că procurorii DIICOT nu au putut mai mult să facă pentru că le-a tăiat Dragniiiia din bani. Doamne ferește! DIICOT are niște fonduri uriașe, lucrează cu niște efective uriașe. Realitatea este asta pe care o vedem! Este droganceală în România? Este în prostie! Când DIICOT ne mai prezintă câte o captură impresionantă de droguri este pentru că le-a căzut traficanților scuipat din gură de proști ce erau și au pierdut prin parcare sau li s-a scufundat barca în Deltă. (...) V-a plăcut comunicatul DIICOT? Este superb", a zis Mircea Badea.
VEZI ȘI: Gâdea, absent din platoul Antena 3. "Au fost niște probleme
La data de 28.04.2019, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Iași au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor U. T., G. M. C şi B. T., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
La data de 27.04.2019 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Iași şi Constanța au efectuat o acțiune vizând prinderea în flagrant a unor persoane, specializate în traficul de droguri de mare risc (cocaină, comprimate ecstasy și MDMA).
În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anilor 2018-2019, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul G. M. C. s-a aprovizionat periodic cu cantități importante de droguri de mare risc (cocaină și MDMA), pe care le-a comercializat atât în mod personal cât și prin intermediul altor persoane din anturajul său, printre care și inculpatul U. T., pe piața ilicită din municipiile Bacău, Iași, Constanța, obținând astfel importante beneficii materiale.
În seara zilei de 26/27.04.2019, în jurul orei 22.45, la intrarea în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, inculpatul U. T. a fost depistat în flagrant, în timp ce avea asupra sa 50 comprimate ecstasy (MDMA), deținute în vederea comercializării.
În urma investigaţiilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, inculpatul G. M. C. era apropiat de staff-ul/personalul organizatorilor festivalului, iar în cursul zilei/serii de 27.04.2019 urma să-i distribuie o cantitate importantă de cocaină inculpatului U. T.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 24.04.2019, inculpatul G. M. C. a rezervat, pentru perioada 24.04.2019 - 02.05.2019, o cameră într-un hotel situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, unde deținea o importantă cantitate de cocaină, în vederea comercializării participanților la festival.
La data de 27.04.2019, cu ocazia punerii în executare a mandatului de percheziție domiciliară în camera hotelului unde era cazat inculpatul G. M. C, au fost găsite mai multe punguțe din material plastic transparent, autosigilante ce conțineau fiecare substanță pulverulentă de culoare albă, precum și mai multe doze din aluminiu - ambalaj de formă ovaloidă, conținând cantitatea totală de 55,87 grame Cocaină şi un cântar electronic de mare precizie.
De asemenea, în același împrejurări, a fost găsită și ridicată suma de 1600 lei, obținută de către inculpat din activitatea infracţională.
De asemenea, la aceeaşi dată, cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, în camera de hotel în care era cazat inculpatul U. T. au fost găsite și ridicate un număr de 200 de pliculețe din material plastic transparent, autosigilante, nefolosite și un cântar electronic de precizie, de culoare neagră, prevăzut cu capac, funcțional pe care s-a pus în evidenţă Cocaina şi Ketamina, iar în imobilul folosit de către inculpatul B. T., au fost găsite și ridicate un număr de 158 comprimate ecstasy (MDMA) și 25,79 grame cristale de culoare maronie care conţin (MDMA).
La data de 28.04.2019 Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu