DIICOT începe urmărirea penală în cazul plângerii împotriva premierului Dăncilă

Viorica Dăncilă, plângere penală
Viorica Dăncilă, plângere penală

DIICOT începe urmărirea penală in rem în cazul plângerii lui Orban împotriva premierului Dăncilă.

DIICOT a început urmărirea penală in rem în dosarul întocmit de anchetatori în urma plângerii depuse de preşedintele PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Sursele citate au arătat că decizia a fost luată pe data de 7 iunie pentru infracţiunea de înaltă trădare şi divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Sesizare la Parchetul General

Pe 17 mai, Ludovic Orban anunţa la Iaşi că a depus, în "calitate de cetăţean al României", o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind anumite fapte săvârşite de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

Liderul liberal a precizat că aceste fapte sunt legate de "pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi tot ce s-a întâmplat după" adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

"Am depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind anumite fapte făcute de Viorica Dăncilă, dar şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, legate de pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţa opiniei publice şi de tot ceea ce s-a întâmplat ulterior cu memorandumul. Această sesizare este depusă de mine, Ludovic Orban, în calitate de cetăţean al României şi am făcut acest demers pentru că am considerat o obligaţie morală pentru mine. Niciodată nu am acceptat să închid ochii, să tac, să fiu pasiv atunci când am sesizat lucruri grave care afectează interesele fundamentale ale României", declara atunci Ludovic Orban.

El s-a arătat îngrijorat că România îşi poate distruge "orice urmă de credibilitate pe plan extern".

"Ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României pe plan extern, riscă să dinamiteze punţi care au fost construite în zeci de ani în România şi alte ţări. De asemenea, riscă să pună în pericol interese fundamentale ale României, care sunt puse ca la tarabă, ca la talcioc de Dragnea şi de acoliţii lui pentru diferite interese de natură personală. Asta e firea mea, nu am putut să stau pasiv şi să mă fac că nu văd cum România este făcută praf de un clan de pigmei obişnuiţi să se joace cu lopăţica în nisip pe malul lacului Călina", spunea Ludovic Orban.

Cineva să cerceteze aceste fapte

Liderul PNL afirma, totodată, că a depus această sesizare întrucât a considerat necesar "ca cineva să cerceteze aceste fapte".

"Eu nu am calitatea, nu sunt eu procuror, nu eu hotărăsc dacă cineva este sau nu este vinovat. Pe de altă parte, este vorba despre nişte fapte care pot să ridice temeinice semne de întrebare privitoare la încadrarea acestor fapte ca posibile infracţiuni. De exemplu, difuzarea de informaţii cu caracter nesecret, nepublice, care nu sunt destinate publicităţii. De exemplu, uzurparea de funcţii. De exemplu, refuzul de informare a preşedintelui sau ascunderea de informaţii către preşedinte, informaţii privitoare la decizii care pot să afecteze interesele statului român. Este vorba de nişte lucruri care s-au întâmplat în mod cert. Eu nu cunosc conţinutul acestui memorandum, nu cunosc în detaliu, decât din surse deschise, din surse publice ceea ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, mie îmi este evident că nu pot să accept ca un clan certat cu legea, cu bunul simţ, certat cu democraţia, certat cu interesele fundamentale ale României să dinamiteze relaţiile externe ale României, să facă praf imaginea publică a ţării şi să pună înaintea intereselor generale ale României interesele lor private", sublinia Ludovic Orban.

Ulterior, Parchetul General a decis transmiterea plângerii către DIICOT, fiind instituţia competentă pentru a ancheta respectivele fapte.

Vezi şi: Dăncilă, plângere penală. Horodniceanu, despre stadiul anchetei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel