Update: Poliţia anunţă că au fost salvate peste 100 de persoane din azilele de bătrâni. ”Cerșeau la gard în pielea goală”

Ofiţerii DIICOT pun în aplicare zeci de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi alte şase judeţe. 

UPDATE: ”În trei dintre imobilele unde au fost efectuate percheziții, au fost identificate 98 de persoane vătămate, care au fost evaluate medical la fața locului, ulterior fiind transportate la două unități medicale, pentru investigații amănunțite. Până la acest moment, cu privire la 6 dintre persoanele vătămate, medicii au decis internarea, alte 50 de persoane vătămate au fost cazate la mai multe centre de îngrijire, din municipiul București, iar pentru 42 se află în  investigații medicale.

De asemenea, pe parcursul perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe unități PC, laptopuri, suporturi de date, precum și alte mijloace de probă.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului și  Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” mai anunță DIICOT. 

---

UPDATE: Un martor spune că bătrânii ”cerșeau la gard în pielea goală”. O martoră spune că mereu îi cereau bani sau de mâncare la gard. Unii vârstnici au putut ieși pe picioarele lor din zile, alții... nu. Cei care nu erau imobilizați la pat erau puși să muncească, fiind constrânși prin violență. Se pare că azilele de bătrâni vizate ar fi fost în Voluntari. Pentru fiecare vârstnic, azilele primeau între 4000 si 6000 de lei. 

--- 

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată, scrie Agerpres.

"Facem precizarea că, în acest moment, 56 de persoane au fost deja transportate la unităţile medicale de pe raza municipiului Bucureşti. Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD - Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri", a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

 - ştirea iniţială - 

"La data de 04.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații Criminale, pun în aplicare  31 de  mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.  Exploatarea persoanelor vătămate,  persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în   obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane lei. 

Mandate de aducere pentru 26 de persoane

Cu privire la un număr de 26 de suspecți în cauză, au fost emise mandate de aducere, audierile urmând a se realiza la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

De asemenea,  15 martori, față de care a fost îndeplinită procedura legală de citare, urmează a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.

Investigațiile au fost declanșate ca urmare a sesizării din oficiu a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor și specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Poliției Capitalei și I.P.J. Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș, precum și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei .

Având în vedere particularitățile cauzei, la unele adrese unde se efectuează percheziții domiciliare, alături de polițiști acționează  medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate, inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București,  care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Este  vizată cu prioritate salvarea vieții și protejarea integrității corporale a persoanelor vătămate, precum și identificarea și ridicarea unor mijloace de probă.
Totodată, pentru transmiterea datelor necesare informării opiniei publice acțiunea beneficiază și de suportul polițiștilor din cadrul Centrului de Informare și Relații Publice al Poliției Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic şi de Criminalistică din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția de Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel