Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Combaterea Traficului de Persoane au efectuat, marţi, 11 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Arad într-o cauză vizând destructurarea unei grupări care se ocupa cu trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism.
'Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate înscrisuri, suma de 18.000 de euro, telefoane mobile, laptopurile şi tabletele utilizate de către persoanele implicate în desfăşurarea activităţii infracţionale', informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis AGERPRES.
În cursul nopţii de luni spre marţi, liderul grupării, un bărbat din judeţul Giurgiu, a fost prins în timp ce intenţiona să părăsească teritoriul României. La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, 12 persoane. 'În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri au acţionat, în mod coordonat, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, precum şi încheierea unor căsătorii de convenienţă pentru cetăţeni indieni doritori să se stabilească în ţări ale Comunităţii Europene, cu precădere Germania', se arată în comunicat.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că membrii grupului infracţional au racolat mai multe persoane de sex feminin de pe raza municipiului Bucureşti, a judeţului Giurgiu, dar şi din diferite zone din Moldova, prin inducere în eroare şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, pe care ulterior le-au transportat şi adăpostit în diferite apartamente închiriate de pe teritoriul Germaniei, în scopul exploatării sexuale a acestora, precum şi al încheierii unor căsătorii de convenienţă.
O parte dintre membrii grupării trebuiau să se apropie de persoanele vătămate şi să le controleze prin dezvoltarea unor relaţii sentimentale cu acestea. De asemenea, victimele au fost obligate să consume diferite substanţe psihotrope, devenind astfel dependente de grup.
'Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, membrii grupului au utilizat arme de foc şi arme albe pentru intimidarea tinerelor, controlul acestora, dar şi pentru a se impune în rândul altor grupări infracţionale de trafic de persoane sau proxenetism', precizează DIICOT. Potrivit sursei citate, sumele de bani obţinute din desfăşurarea activităţilor infracţionale au fost cheltuite pe teritoriul Germaniei pentru închirierea locaţiilor unde se practica prostituţia şi pentru nevoile curente ale membrilor grupării infracţionale, însă o mare parte din bani au fost transferaţi în România fie direct, la purtător, fie prin intermediul serviciilor bancare de transfer financiar, către liderul grupării care se ocupa de gestionarea acestora.
'Pentru ca veniturile ilicite să fie protejate de eventuale controale ale autorităţilor germane sau româneşti, membrii grupării au achiziţionat bijuterii din aur cu gramaje consistente', spun procurorii. În cauză s-a colaborat cu autorităţile judiciare competente din Germania şi Spania, fiind efectuate în paralel activităţi procedurale pe raza oraşului Hamburg din Germania. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Alba Iulia, Giurgiu, Ialomiţa şi Arad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu