Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, luni, într-o conferinţă că de la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, taxă care se va dubla până la sfârşitul anului.
"Taxa ar trebui să fie extrem de mare să nu mai fim tentaţi să adunăm gunoi", a spus ministrul Mediului.
Gavrilescu a mai declarat că această taxă va fi introdusă pentru alinierea României la normele europene - "deşeu zero", adică orice produs devenit deşeu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.
Potrivit Raportului "Mediul European - Starea şi perspectiva 2015", lansat luni de Agenţia Europeană de Mediu, în 2012 rata de reciclare a deşeurilor municipale în România a fost sub 5 la sută, iar România s-a aflat pe ultimele locuri în Europa din acest punct de vedere, doar înaintea Turciei, Muntenegrului, Serbiei şi Macedoniei, cele două din urmă înregistrând o rată de reciclare zero. Bulgaria a avut în schimb o rată de reciclare de peste 25 la sută. În vârful clasamentului se află Germania, cu o rată de reciclare a deşeurilor municipale de peste 60 la sută, precizează Mediafax.
În România s-a dorit introducerea unei taxe pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi prin Ordonanaţa Guvernului nr. 31/2013 de modificare a Ordonanaţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu. Aceasta prevedea perceperea unei taxe pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare, de 50 de lei/tonă în 2014, 80 de lei/tonă în 2015 şi 120 de lei/tonă în 2016.
Ulterior, OG 31/2013 a fost modificată şi adoptată în Parlament, prin Legea nr. 384/2013, care prevede introducerea taxei în 2017, la valoarea de 80 de lei, care să crească la 120 de lei în anul următor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu