Din 7 aprilie, România a reluat exportul de copii. Procedurile de adopție favorizează ”revânzarea” în străinătate

adoptie
adoptie

Noua lege a adopțiilor, intrată în vigoare pe 7 aprilie, care permite românilor din afara țării să adopte copii români, este în atenția structurilor de combatere a traficului de persoane din România și mai multe state europene.

Suspiciunea acestora este că cetățenii români care trăiesc în state precum Spania, Italia, Franța, Germania, dar și membri ai comunităților românești din SUA, Canada, Israel vor fi folosiți ca paravan de puternicele filiere transnaționale care se ocupă de adopții. Nu este exclus ca acestea să fi susținut, inclusiv financiar, anumite zone ale Puterii de la București. Concret, instituțiile care luptă cu traficul de copii susțin că adopția va fi efectuată formal de un cetățean român, dupa care copilul va fi plasat într-o familie străina și apoi actele copilului vor fi schimbate prin acțiuni juridice depuse în țara de adopție, nu în România.

Printre cei care au făcut jocul gruparilor de lobby străine, schimbând forma în care să fie adoptată această lege, se află parlamentari PDL aleși în diaspora. Oficial, miza este ”milionul de voturi” care ar trebui aduse de la românii din afara granițelor, favorizați chipurile de noua variantă a legii. Neoficial, cel mai bine sunt organizate grupurile de romi, care ar găsi o nouă sursa de finanțare, întorcând serviciul la alegeri.

Menționăm ca legea a suferit modificări, fiind eliminate prevederi care limitau adopția doar către rude ale copilului care trăiau în afara țării. Acum orice român cu dubla cetățenie poate adopta un copil din România, procedurile fiind foarte puțin restrictive. Nu este cunoscut, de exemplu, modul în care se va face ancheta socială la domiciliul familiei de adopție, din străinătate, dacă ”problema” se rezolva în doar 30 de zile, în țară.

Autoritățile au primit numeroase semnale neoficiale, dar și rapoarte oficiale ale structurilor de luptă împotriva acestui tip de trafic, care vorbesc despre riscurile unei asemenea decizii, însă a ignorat total aceste avertismente. Guvernul are obligația de a face clarificări și a dovedi transparență în ceea ce privește procedurile de adopție și control.

Unul dintre cei mai vehemenți contestatari este baroneasa Emma Nicholson, fost raportor al Parlamentului European pentru România, ale cărei argumente se leagă de existența unui număr uriaș de familii autohtone care doresc să adopte copii, dar se pierd în hățișul birocratic existent în legislația internă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel