Din 8 mai, vă puteți vaccina fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccinare

În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile, românii se pot vaccina în centrele din țară fără o programare. 

Alegeri prezidentiale 2024

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică, se arată într-un comunicat de presă. 

Cine se poate vaccina

Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.  

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Adeverință de vaccinare

”Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Reiterăm faptul că persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare”, precizează CNCAV. 

Maratoane de vaccinare

Pentru susținerea ritmului de vaccinare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel