Legea dării în plată va duce la o scădere a prețurilor în piața imobiliară de 10%, cel puțin pe termen scurt. O spune viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Liviu Voinea.
"În ceea ce priveşte avuţia netă, aceste calcule sunt prezentate de Banca Naţională a României în rapoartele privind stabilitatea financiară. Avuţia se compune din active financiare şi active nefinanciare, iar principalul activ nefinanciar este o proprietate imobiliară sau mai multe. Această lege, dacă se aplică, evident va avea impact asupra pieţei imobiliare. Cel puţin pe termen scurt, va avea loc o scădere a preţurilor. Noi am estimat-o, în mod conservator, la 10%. Chiar şi la o astfel de scădere, conservatoare, avuţia netă a populaţiei scade cu 6,3%, respectiv cu aproape 60 de miliarde de lei. Asta înseamnă, la o gospodărie medie formată din 2,9 persoane în România, aproape 2.000 de euro pe gospodărie scăderea avuţiei nete, atât a celor care au luat credit, cât şi a celor care nu au luat, dar şi a celor care vor să ia un credit, dar valoarea garanţiei pe care o pot aduce ei tocmai a scăzut cu 2.000 de euro", a explicat miercuri Liviu Voinea, la prezentarea Raportului de ţară pentru România al Comisiei Europene, potrivit România TV.
Consecinţele Legii dării în plată pot pune risc sistemic asupra sectorului financiar, a debitorilor şi deponenţilor, vor genera necesitatea unui avans mai mare, dobânzi mai mari, un număr mai mare de ani necesari pentru a economisi bani pentru plata avansului, posibile pierderi din partea deponenţilor, erodarea incluziunii financiare în sensul în care accesul la creditare se reduce pentru cei cu venituri mici, dar şi impact asupra avuţiei naţionale. În plus, în opinia oficialului BNR, legea va avea consecinţe negative pentru sistemul bancar, pentru Guvern şi pentru întreaga economie, din cauza scăderii consumului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu