Activiștii de la Pungești susțin că nu fac jocurile nimănui, patriotismul reprezentând singurul motiv pentru care s-au instalat în comuna vasluiană și pentru care protestează împotriva exploatării gazelor de șist. Totodată, aceștia recunosc faptul că trăiesc din donații venite din diaspora, de unde primesc și fondurile necesare supraviețuirii în Pungești.
Într-un articol realizat în comuna vasluiană, Adevărul prezintă profilul a doi dintre activiștii care s-au mutat temporar în Pungești, pentru a împiedica începerea exploatării de către Chevron a gazelor de șist.
Este vorba despre Alex Lupe şi de Marius Igant, prezentați ca doi dintre liderii taberei de rezistenţă de la Pungeşti. Primul s-a întors recent de la muncă din Germania. Spune că trăiește din banii pe care îi trimite fratele său de acolo și din donații. Al doilea este lider de galerie al echipei FC Vaslui, patronată de Adrian Porumboiu. Porumboiu ar putea pierde hectare întregi de teren agricol pe care le concesionează în fiecare an, în cazul în care exploatarea Chevron ar începe, arată sursa citată.
Iată cum sunt prezentați cei doi în materialul respectiv:
"Lupe (28 de ani) este din Sibiu şi spune că în această toamnă a renunţat la locul său de muncă din Germania şi s-a întors în România special pentru a lua parte la protestele anti-Roşia Montană şi anti-gaze de şist. «M-am întors din convingerea că protestând putem schimba ceva în ţara asta şi politicienii vor înţelege că oamenii au dreptul să spună nu. Trag cât mai tare de mine să rezist, frate-miu lucrează în Germania şi mă mai ajută şi el cu bani cât să pot să supravieţuiesc. Plus cei din diaspora care ne trimit donaţii. Hainele de pe mine sunt toate donate de oameni din afară, inclusiv şosetele».
Marius Ignat (35 de ani) este unul dintre liderii galeriei de la FC Vaslui, echipă de fotbal finanţată de Adrian Porumboiu, cel mai puternic om de afaceri din zona Moldovei. Porumboiu ar avea toate motivele să fie nemulţumit de expansiunea Chevron în zonă, întrucât ar putea pierde hectare întregi de terenuri agricole pe care le concesionează în fiecare an. Inclusiv perimetrul pe care americanii au început să instaleze prima sondă de explorare era concesionat, în trecut, de Porumboiu, care planta pe el rapiţă şi grâu. Ignat şi-a lăsat baltă familia şi afacerile pentru a fi mereu la Pungeşti, dar spune că implicarea lui n-are nicio legătură cu interesele altcuiva şi că face totul din patriotism: «Poate să pară greu de crezut că sunt şi oameni ca noi care se ridică din faţa televizorului şi fac ceva. Sunt căsătorit, am trei copii, nevastă-mea mă sună încontinuu să mă duc acasă, dar eu simt asta, simt că trebuie să stau aici. E vorba de patriotism. Toată lumea trăieşte cu impresia că suntem plătiţi. Da, avem nişte fonduri care vin în mare parte din diaspora, 100 de euro, 200 de euro, care ne ajută să supravieţuim. Dar nu facem jocurile nimănui»".Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News