EXCLUSIV  Din ce zonă ar fi venit femeia din Buzău suspectă de coronavirus - SURSE

Autoritățile din Buzău sunt în alertă, după ce o femeie care s-a întors din Italia a sunat la 112 și a spus că se simte rău. În Italia, femeia ar fi intrat în contact cu o persoană suspectă de coronavirus.

Conform unor surse DC News, se pare că femeia ar fi venit din Veneto, o regiune în nord-estul Italiei. Precizăm că nu avem o confirmare oficială a acestei informații.

Primul caz mortal din Italia a fost cel al unui zidar la pensie în vârstă de 78 de ani de la Vo'Euganeo, în Veneto, care a murit pe 21 februarie.

Femeia din Buzău s-a simțit rău

Duminică seară, buzoianca a coborât din autocarul care o aducea din Italia, unde fusese la muncă. Aproape de Buzău, femeia a început să se simtă rău, iar când a coborât în stația de la Kaufland Eroilor a pus mâna pe telefon si a sunat la ambulanță. În Italia, buzoianca avusese grijă de un bătrân, împreună cu o altă femeie. Astăzi, în timp ce se afla în autocar, buzoianca a fost sunată din Italia și i s-a dat o veste cumplită: colega sa, alături de care avusese grijă de bătrân, a fost internată la spital sub suspiciunea de infectare cu temutul virus.

Femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel