Povara fiscală pe muncă va trebui redusă şi este posibil ca aceasta să se întâmple în a doua jumătate a acestui an, a declarat joi Andreea Paul Vass, la un seminar privind sistemul taxelor şi impozitelor în România şi perspectiva de a aduce unele modificări în fiscalitate, solicitate de mediul de afaceri.
”În primul rând va trebui redusă povara fiscală pe muncă, ceea ce este plauzibil să se întâmple în a doua jumătate a anului 2011”, a spus Andreea Paul Vass, citată de Agerpres.
Ea a adăugt că ”povara fiscală pe muncă ar putea fi diminuată în a doua jumătate a anului 2011, cu condiţia realizării creşterii economice pe care o prognozăm. Abia apoi, în anii următori, se va putea pune problema diminuării TVA şi ulterior a cotei unice, pentru că suntem într-o competiţie fiscală regională extrem de dură, dar aceasta nu este o viziune care se poate materializa în anul 2011. Pentru 2011, prioritatea rămâne diminuarea poverii fiscale pe muncă”. Consilierul prezindenţial a menţionat printre ţările cu care România este în competiţie fiscală Bulgaria, Ungaria, Rusia şi Republica Moldova.
Andreea Paul Vass a precizat că, dacă anul acesta nu se va realiza creşterea economică prognozată de 1,5%, 'este foarte probabil ca povara fiscală pe muncă să fie diminuată în 2012. În niciun caz nu se pune problema diminuării cotei unice în 2011', a subliniat Andreea Paul Vass.
Aceasta a refuzat să comenteze posibilitatea creşterii preţului la alimente în România, arătând că ”nu are analize factoriale şi că preţul este stabilit de piaţă', dar a declarat că în România 'nu se justifică sub nicio formă o creştere a preţului la alimente', pentru că 'producţia agricolă a fost foarte bună în 2010” şi pentru că în agricultură se fac investiţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News