O nouă ediție a emisiunii „Miercurea Neagră”!
Astăzi, 17 mai, de la ora 12.00, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac vă așteaptă la „Miercurea Neagră”! Emisiunea va fi live pe DC News și DC News TV - Facebook și Youtube.
Vom afla mai multe din culisele noului Guvern: Nume surpriză pe lista coaliției? Care va fi decizia UDMR? Aflăm totul la „Miercurea Neagră!”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că mandatul echipei de negociere a partidului privind rotativa guvernamentală este menţinerea protocolului coaliţiei sau, în caz contrar, reducerea numărului de ministere şi al secretarilor de stat.
Ciucă a precizat că îşi va demisia din funcţia de prim-ministru pe 26 mai, în vederea demarării procedurilor constituţionale pentru rotativa guvernamentală.
Întrebat dacă UDMR ar trebui să renunţe la unul dintre cele trei portofolii, Nicolae Ciucă a răspuns: „Dacă ne referim la reprezentarea în interiorul Guvernului şi la reducerea numărului de portofolii, este algebră simplă şi trebuie să vedem fiecare cât ni se cuvine în funcţie de reprezentarea în Parlament, dar, în momentul de faţă, nu am discutat absolut nimic pe acest subiect".
Consiliul Politic Naţional al PSD a mandatat, marţi, conducerea partidului ca, la negocierile din coaliţia de guvernare pentru viitorul guvern, să ceară reducerea numărului de ministere, reducerea numărului de secretari de stat şi reducerea numărului de agenţii guvernamentale, a anunţat liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.
„Am avut un Consiliu Politic Naţional, e posibil ca şi în cursul acestei săptămâni dar şi săptămâna viitoare să avem o şedinţă de Consiliu Politic Naţional. Conducerea partidului a primit un vot asupra mandatului cu care să meargă la negocierile din interiorul coaliţiei, atât pe numărul de ministere, numărul de secretari de stat şi abordarea componenţei viitorului guvern, cât şi pe liniile principale pe care le considerăm noi, PSD, de prins în viitorul program de guvernare. Am plecat de la o abordare corectă, (...) de aceea toate negocierile pe care le vom avea cu ceilalţi copreşedinţi care formează această coaliţie vor fi în primul rând axate pe oamenii care vor ocupa aceste poziţii, respectiv de miniştri în Guvernul României. (...) Colegii mei au dat un mandat pentru reducerea numărului de ministere din viitorul guvern, reducerea numărului de secretari de stat, cât şi reducerea numărului de agenţii guvernamentale", a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu