Din faptele unui român în Spania: "Bătrâne, nu am credit, vino acasă pentru că ţi-am ucis fiica"

Un român în vârstă de 29 de ani, stabilit în Spania, a încercat să-şi omoare iubita care vroia să se despartă de el încuiind-o în portbagajul maşinii şi făcând autoturismul să plonjeze într-un râu, după care l-a sunat pe tatăl femeii şi i-a spus că a ucis-o, relatează La Opinion de Murcia.

"Bătrâne, nu am credit, vino acasă pentru că ţi-am ucis fiica", i-a spus Iulian B. tatălui victimei, pe care l-a sunat imediat după ce maşina în care se afla Encarni L.P. (36 de ani) a plonjat în râul Alguazas.

Potrivit rudelor victimei, care este profesoară de limba engleză în Albacete, românul a încercat s-o omoare pentru că femeia vroia să pună capăt relaţiei, după cinci ani de zile.

Fratele femeii a spus reporterilor spanioli că sora lui nu mai dormise de o lună în casa pe care ea şi românul o cumpăraseră pentru a locui împreună.

"Problemele de cuplu au început când ea (victima, n.r.) nu a fost de acord să angajeze muncitorii români pe care el îi vroia", a mai spus Antonio, fratele victimei, adăugând că înainte de luna martie cei doi nu au avut niciodată o ceartă violentă.

Cei doi se vedeau zilnic pentru a supraveghea lucrările finale la casa în care locuia doar Iulian B., Encarni lăsându-l să stea acolo până când şi-ar fi găsit altă locuinţă.

Reţinut de autorităţi, Iulian B. a spus că nu a încercat să-şi omoare iubita şi că nu a băgat-o în portbagaj. El susţine că femeia stătea pe scaunul din dreapta şoferului şi că s-a urcat de bunăvoie, el urmând s-o ducă la locuinţa tatălui său când au avut un accident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel