Din mai, laptele s-ar putea ieftini

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Reducerea pare că va fi suportată tot de fermieri.

Publicitate

Laptele s-ar putea ieftini cu peste 20%, din mai, timp de șase luni, se arată într-un material realizat de televiziunea națională. Laptele este în topul produselor care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Din păcate, procesatorii avertizează că unele fabrici de lactate nu vor putea să coboare prețurile chiar cu 10%, iar reducerea s-ar răsfrânge asupra fermierilor.

Pentru a relansa consumul laptelui romanesc, retailerii, fabricile de lactate și autoritățile au ajuns la un acord pentru scăderea prețurilor timp de o jumătate de an Crescătorii de animale se tem însă că prețurile de achiziție vor scădea şi mai mult şi avertizează că riscă să intre în faliment.

Trebuie ştiut că doar laptele românesc care este mai scump de 7 lei pe litru ar urma să se ieftinească cu minimum 20%. Cel puțin așa arata acordul voluntar între marile rețele comerciale, procesatori și autorități. 

Procesatorii si comercianții ar urma să coboare prețurile, fiecare, cu câte 10%. Iar Consiliul Concurenței a anunțat că toate marile rețele comerciale sunt dispuse să participe la acordul voluntar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel