Din nou despre "a face cursuri la SRI"

Odată cu nominalizarea unei noi persoane pentru funcția de prim ministru, s-a reluat iarăși, în sens peiorativ, tema școlarizării la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” București. Este bine sau este rău ca cineva să facă un curs, un doctorat sau chiar să se predea studenților, care vor deveni ofițeri de informații, ca la un moment dat sa ajungă să ocupe o demnitate publică? Pentru a restabili o parte din adevăr trebuie analizate obiectiv câteva mituri: 

Mitul 1 – Cursurile

Pornind de la ideea că Serviciul Român de Informații nu trebuie izolat, ci dată fiind misia sa, de a apăra din perspectivă informativă Țara, conducerile SRI din perioada 2001-2015, au deschis succesiv porțile civililor care proveneau din varii domenii de activitate și nu doar politicienilor, așa cum greșit s-a mai spus.

Transformarea SRI a început încă din mandatul lui Costin Georgescu, cel care a rămas în istoria instituției printr-o promovare în masă în funcții de „middle management”, la sfârșitul anilor 90, a unor militari tineri, care aveau gradul de căpitan. Și Radu Timofte a fost, atât cât a putut, director pro-reformă, iar asta a venit mai ales în contextul drumurilor pe care România le-a luat după 2000 – NATO și Uniunea Europeană.

După 2005, în mandatul lui George Maior, deschiderea SRI s-a concretizat, pe lângă reducerea birocrației decizionale, și printr-o accentuare a componentei academice, cu plusurile și minusurile unei astfel de asumări. De altfel a fost un risc asumat, acela de a deschide porțile școlii SRI, pentru că prin asociere, orice nume sau faptă puteau deveni factori de interes pentru media.

Această deschidere a Academiei SRI spre lumea civilă, s-a produs ca urmarea a doi factori: unul extern, survenit din influența serviciilor partenere, din spațiul NATO, pentru ca și SRI-ul să aibă școli de formare performante și parteneriate deschise, și apoi un factor intern, survenit din nevoia de a se crea  o punte de înțelegere inter-instituțională, în ceea ce privește rolul și utilitatea informației strategice în gestionarea treburilor statale.  Mai simplu spus, o instituție miliară, așa cum este SRI, era obligată să facă demersuri pentru sporirea culturii de securitate.

Și, într-adevăr, la cursurile SRI pentru civili se țin prelegeri pe teme conexe securității naționale, de către nume cu bună reputație profesională, provenind din varii domenii. Cei care le-au făcut știu că acolo nu se discută aspecte ale muncii operative, cazuri, metode sau persoane. Trebuie făcută o diferență între Facultatea de Informații și Colegiul Național de Informații, care se află sub cupola ANIMV. Sunt două module profund distincte.

Este adevărat și faptul că în ultimii ani presiunea pentru a fi cursant la astfel de colegii era atât de mare încât nu întotdeauna câștigau cei mai deștepți, dar media a fost favorabilă unor oameni valoroși, implicați, care veneau deliberat spre Academie sau la propunerea altor instituții.  

Mitul 2 – Doctoratele și plagiatele

Problema doctoratelor SRI este, pe lângă multe etichetări media și rodul unor mofturi individuale dinăuntru și din afara SRI, din care o parte s-au întors împotriva Serviciului. Până în 2007 n-au existat astfel de riscuri, pentru că nu ființa platforma de cercetare doctorală în intelligence. Odată cu apariția unei astfel de școli, au apărut mai multe tipuri de probleme. Primul tip, obiectiv, a avut la bază mai ales lipsa unei tradiții și a unei culturi academice în ceea ce privește coordonarea de doctorate dar și firava literatură de specialitate în intelligence.

O parte dintre cei care și-au manifestat intenția de a face cercetare doctorală, au venit cu autoritatea funcțiilor pe care le aveau, reușind să-și impună temele de cercetare și asumându-și documentația și corectitudinea lucrărilor pe care aveau să le facă. Păreau chiar entuziaști când s-au apucat.

Unii au provenit din rodul presiunilor personale ale unor conducători de doctorat, care și-au dorit anumiți doctoranzi „importanți”, pe care să-i servească, date fiind funcțiile sau statutele pe care acele persoane le aveau la un anumit moment – „Nu te tentează un doctorat la SRI?” – „Oh, ba da! Mă simt onorat!” chiar dacă ulterior, pentru mulți, demersul de cercetare s-a dovedit o corvoadă, pe care erau presați să o încheie cam rapid, căci altfel nu se eliberau noi locuri, pentru noi doctoranzi. Graba, lipsa de timp sau non-autoritatea conducătorului de doctorat, strica treaba.

Vina a fost comună și a fost mult mai puțină rea intenție decât se crede sau se spune. Mai degrabă o culpă academică.  A fost ceea ce în studiul narcisismului se numește „need of entitlement” verus slugărnicie sau slăbiciuni. Școala doctorală a fost ceva care a scăpat, oarecum, unui control  intern, creat de capcana că într-un domeniu așa complex oricine poate fi important, iar dintr-o altă perspectivă s-a creat ceea ce am putea numi „efectul de măr stricat într-un coș”.

Utilitatea

Cu toate acestea, cea mai consistentă parte de doctoranzi a fost reprezentată din oameni bine intenționați, buni specialiști în varii domenii, care și-au văzut de treabă. Oricât s-ar spune, cei mai mulți au respectat ghidul de realizare a tezei și au făcut parte cu brio unor comisii academice cu autoritate profesională, venite din afara SRI. În paralel, serviciile țărilor din Vest lăudau Academia (sun sigur că există și dovezi scrise) și buna reputație se răsfrângea în mod firesc asupra întregului proces academic în domeniul informațiilor. Revista Română de Intelligence și Revista Intelligence, au crescut interacțiunea cu mediul civil și sun produse necesare. Acolo există niște profesori valoroși, niște oameni care muncesc mult și cu seriozitate, nu-i putem anula, doar de dragul faptului că disocierea de servicii (fără a le înțelege) este acum la modă.

În demersurile academice eșuate n-au fost numai rele intenții, ci și naturale erori de citare sau traduceri greșite și prost utilizate. În linii mari, temele de cercetare științifică în domeniul informațiilor și-au urmat calea, atât cât s-a putut pentru momentul respectiv.

Pe fond, știința informaților – Intelligence, abia acum își conturează matca și în România. Materia este o combinație între sociologie și relații internaționale, fără să poată fi nici una dintre acestea mai mult sau mai puțin. Este un domeniu sensibil, în care fie ești repetitiv, fie, dacă devii prea categoric poți părea ridicol. Fără îndoială că generațiile viitoare vor face o cercetare mai bună și pentru simplul fapt că au integrat o parte din aceste experiențe stângace. Multe dintre ele, prin buna coeziune a echipei care există acolo, s-au redus. Viața academică trebuie să meargă înainte și România trebuie să aibă o școală de intelligence, pe paliere. Ele nu se vor amesteca niciodată. N-au cum.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News