În urmă cu ceva timp, Gigi Becali a făcut declarații extrem de măgulitoare la adresa lui Ionuț Panțîru, ba chiar i-a mărit salariul, mulțumit fiind de evoluțiile jucătorului său.
Acum însă, patronul FCSB este nemulțumit de modul în care s-a comportat Panțîru imediat după ce i-a fost mărit salariul. Becali îi crescuse salariul de la 6.000 la 10.000 de euro.
Gigi Becali i-a transmis un avertisment lui Panțîru că va stă pe banca de rezerve de acum până își va reveni la atitudinea pe care a avut-o înainte:
"Panțîru a fost schimbat, eu sunt vinovat, nu el. L-am făcut cel mai mare din Europa, așa credeam, după ce juca. L-am chemat, i-am dat 10 000 de cheltuiala, i-am făcut și salariu de la 6 000 la 10 000. N-am știu că e om mic. Omul mic când vede se satură și doarmne pe teren. De unde să știu eu cum e? Mai bine îi lăsăm 6 000 că să-i sfaraie picioarele. Ce mai alerg eu, ba? Mai bine mă uit la adversari, la Budescu și la alțîi cum pasează. Că să-i dea o lecție, l-a lăsat cu Voluntari pe margine. Am zis să-l bag în meciul următor, dar acum... nu-i mai arde. El acum e mare om! E jucător la FCSB, are 10 000 pe luna, ce-i mai trebuie să alerge”, a spus Becali, marți.
”I-am făcut și lui Cristea 10 000... I-am zis: băi, tu nu ai talent, totul faci prin muncă și concentrare. Dacă te concentrezi și muncești, o să fii foarte bun. Dacă nu... Acum a jucat extraordinar când a intrat. Sunt unii jucători cărora trebuie să le arăți banca. Panțîru o să vadă banca mult timp. L-am sunat și am vorbit cu el aseară, l-am certat. I-am zis: băi, am zis că ești cel mai mare din Europa! Acum nu te-aș bagă nici la Clinceni, nici în divizia B!", a declarat Gigi Becali, la ProX.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu