Dinamo a câştigat al doilea meci din Liga 2. Ianis Zicu a anunţat că demisionează de la Chiajna după înfrângere

Facebook Dinamo Bucuresti
Facebook Dinamo Bucuresti

Dinamo Bucureşti a obţinut a doua sa victorie în Liga a II-a de fotbal, 1-0 (0-0) cu Concordia Chiajna, duminică, în deplasare, într-un meci din etapa a 5-a.

Publicitate

Unicul gol al partidei a fost reuşit de spaniolul Daniel Iglesias (71). A fost prima reuşită a ibericului pentru Dinamo.

Dinamo a avut şi o bară, prin Răzvan Patriche (53).

Acest succes al lui Dinamo vine la exact o lună de la primul, 1-0 cu Progresul Spartac (deplasare), în prima etapă. Dinamo a pierdut apoi următoarele trei meciuri.

Concordia rămâne cu o singură victorie în acest campionat.

În etapa viitoare, Dinamo o va întâlni pe Steaua, în data de 9 septembrie, scrie Agerpres.

Ianis Zicu pleacă de la Chiajna 

"O partidă dureroasă pentru noi din punctul de vedere al rezultatului. Din păcate, am ratat obiectivul pe care l-am stabilit la începutul sezonului. Sunt puține lucruri de spus, trebuie să acceptăm această realitate. Toată lumea a greșit, începând cu mine. Îmi asum multe dintre lucruri.

Normal că m-am gândit să plec, pentru că perioada de transferuri se termină mâine. Cel mai important este ca echipa să iasă din această pasă. Primul lucru pe care poate să-l facă clubul vizavi de o situație delicată este să aducă un suflu nou privind staff-ul tehnic.

Cu toată pasiunea, am făcut ce am putut, sper ca lumea de aici să înțeleagă acest lucru. Nu m-am dat la o parte de la muncă. E important ca jucătorii să-și schimbe atitudinea. Un jucător valoros trebuie să arate asta pe teren. I-am folosit pe toți și avem doar patru puncte în cinci etape, lucru de neconceput pentru noi.

Atitudinea jucătorilor a lăsat mult de dorit, iar în momentul în care valorile sunt apropiate, lucrul acesta face diferența de cele mai multe ori. În momentul acesta, nu putem spune că suntem favoriți cu cineva", a spus Ianis Zicu.

Ovidiu Burcă cere răbdarea fanilor lui Dinamo 

"E o victorie venită după o perioadă în care am suferit foarte mult. Nu știu dacă suporterii au înțeles că nimic nu se poate construi peste noapte. E nevoie de timp ca să construiești o echipă adevărată. În primul rând, trebuie să ai starea de spirit, o unitate extraordinară.

Cred că astăzi am câștigat o stare de spirit, care trebuie să fie baza. Jocul arată mai bine, ca organizare. Luăm o gură de oxigen importantă. Când începi să pierzi, jucătorii își pierd încredere în ce le spun.

La pauză, i-am certat puțin pe jucători, pentru că voiam mai multă personalitate, mai mult curaj din partea lor. Dar știu că aceste lucruri vin odată cu realizările, cu victoriile.

Cred că suntem pe drumul bun. Am spus-o când am venit, nu sunt un antrenor de rezultat. Lucrurile trebuie privite dintr-o altă perspectivă. E un moment foarte greu pentru club, dar eu l-aș vedea ca pe un moment de regenerare. Lucrurile trebuie construite diferit.

Eu am fost calm, chiar dacă am pierdut cele trei meciuri. Am rămas fidel principiilor mele despre fotbal. Le-am transmis curaj jucătorilor. Nu știu dacă poți să construiești ceva peste noapte.

Derby-ul cu Steaua e un moment important pentru club, pentru fani. Așteptăm cu multă ardoare meciul ăsta, nu trebuie să mai caracterizez un astfel de derby. Cred că suporterii vor veni în număr mare.

Am avut o discuție cu suporterii după meciul trecut, îi înțeleg perfect, pur și simplu nu pot să mai suporte să vadă echipa asta pierzând. Îmi doresc să le redăm bucuria de a reveni alături de echipă. În ultimul timp, suporterii au suferit foarte mult", a spus Ovidiu Burcă, conform Digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel