Marin Hîldan, tatăl lui Cătălin Hîldan, încetat din viață la vârsta de 75 de ani.
„Rămas bun, Marin Hîldan! Familia dinamovistă a pierdut un Câine adevărat. Dumnezeu să te odihnească lângă Cătălin!”, este mesajul de pe contul oficial al celor de la Dinamo.
De asemenea, și Peluza Cătălin Hîldan a postat pe pagina sa de Facebook: ”În privirea lui Nea Marin vedeam parcă toată durerea adunată a lumii. A tuturor părinţilor care îşi văd fiii căzuţi pe câmpul de luptă. A fiecărui tată care-şi îngroapă fiul, împotriva cursului firesc al vieţii.
Cât putea să mai ducă o inimă de tată încercată atât de greu! Avea 75 de ani. Iar in ultimii 22 de ani, n-a fost zi în care să nu-şi plângă fiul.
Sărutăm mâinile acelea care s-au îngrijit ca nepotul Cătălin Jr să ducă mai departe cu mândrie Numele Hîldan”, se arată în postare.
Supranumit „Unicul Căpitan”, Cătălin Hîldan a murit pe 5 octombrie 2000, la vârsta de doar 24 de ani. Dinamo, la acel moment, juca un amical pe stadionul din Oltenița. Cătălin Hîldan avea să cadă secerat pe teren în urma unui atac de cord. În același an, dar pe 2 octombrie, sărbătorise cele 138 de meciuri de la debutul său în Divizia A.
Una din peluzele stadionului din Ștefan cel Mare îi poartă astăzi numele de ”Peluza Cătălin Hîldan”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu