Dinamo a obţinut prima victorie din campionat, în meciul cu Gaz Metan Mediaş, din cadrul etapei a 27-a a Ligii 1.
Publicitate
Dinamo Bucureşti a învins-o pe Gaz Metan Mediaş cu scorul de 4-0 (2-0), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal.
Dinamo s-a impus în faţa unei echipe improvizate, cu mulţi juniori, prin golurile marcate de Mirko Ivanovski (20), Antonio Borduşanu (38), Gabriel Torje (74 - penalty, 77).
Borduşanu a înscris primul său gol în Liga I. Dinamo a reuşit cea mai clară victorie a sa în acest sezon şi pentru prima oară a legat două meciuri consecutive fără înfrângere, după remiza de la Arad, 0-0 cu UTA. În tur, Gaz Metan s-a impus cu 2-1.
Gaz Metan, care a fost condusă de pe margine în acest meci de Marin Dună, la ultimul său meci, are un singur punct obţinut în ultimele cinci etape.
FC Dinamo Bucureşti - CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (2-0), Stadion Dinamo - Bucureşti Au marcat: Mirko Ivanovski (20), Antonio Borduşanu (38), Gabriel Torje (74 - penalty, 77).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti) Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF.
Farul Constanţa a realizat scorul acestui campionat, 8-2 (3-1) cu Academica Clinceni, joi seara, în deplasare, la Giurgiu, într-un meci restant din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal.
Farul s-a impus prin golurile marcate de Jefte Betancor (13 - penalty, 83), Gabriel Iancu (18), Constantin Grameni (28), Dragoş Nedelcu (55), Adrian Petre (74), Radu Boboc (80) şi Robert Moldoveanu (86). Jefte Betancor este în continuare golgheterul la zi al Ligii I, cu 14 goluri. Vezi video aici!
Campioana Germaniei, Bayern Munchen, a pus ochii pe Octavian Popescu de la FCSB. Vezi știrea inițială aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu