FC Dinamo are ca obiectiv câştigarea Cupei României în acest sezon, a declarat, marţi, antrenorul Ionel Gane, după tragerea la sorţi a optimilor competiţiei, în care formaţia sa va întâlni FCSB.
"Eram pe teren, la Săftica, la ultimul antrenament dinaintea acestei deplasări, nu aveam cum să văd tragerea. Nu mă aşteptam să ne întâlnim în această fază a competiţiei. Este, cu siguranţă, cel mai important meci al , un duel aşteptat de toţi suporterii noştri. Nici în turul trecut al Cupei României nu am întâlnit un adversar facil. Nu am avut un meci uşor, am eliminat Viitorul lui Gică Hagi când alte echipe au jucat cu adversari de liga a doua. Cupa României rămâne unul dintre obiective în acest sezon", a declarat Ionel Gane într-un interviu publicat pe pagina de Facebook a clubului bucureştean.
Echipa de fotbal Dinamo va întâlni formaţia rivală FCSB într-o partidă din faza optimilor de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu