Gheorghe Dincă a fost adus la sediul DIICOT pentru a fi confruntat cu presupusul complice, Ștefan Risipiceanu, pentru că cel din urmă nu recunoaște acuzațiile de viol, a anunțat avocatul Claudiu Lascoschi.
Aceasta ar putea fi printre ultimele proceduri, înainte ca dosarul să fie trimis în judecată.
„Nu mi s-a spus, e posibil să fie vorba de o confruntare (cu presupusul complice Ștefan Risipiceanu, n.r.) El neagă pentru că ar fi comis fapta de viol. Prin confruntare se va vedea ce va ieși", a declarat avocatul Claudiu Lascoschi, la sediul DIICOT.
Potrivit avocatului lui Gheorghe Dincă, principalul suspect al crimelor din Caracal spune că Ștefan Risipiceanu a văzut-o pe Luiza în mașină și ”insistat" să o violeze.
”Ca să nu îl dea în gât, de aceea. Există și probe biologice, nu pot să spun ce. Știam că există demult, dar nu șe știa a cui e proba. Există declarația lui Dincă și probele biologice, care sunt foarte puternice", mai spune apărătorul, conform Mediafax.
Ștefan Risipiceanu, în vârstă de 46 de ani, a fost retinut pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât acesta, cât și Dincă, au violat-o pe tânără.
Confruntarea dintre cei doi ar putea fi printre ultimele proceduri în dosarul Caracal. Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că până la finalul acestui an, dosarul Carcacal va fi finalizat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News