Gheorghe Dincă, inculpat în dosarul Caracal, caută iertarea divină, dar el nu se gândește la chinul suferit de cele două fete, ci la situația în care el personal a ajuns.
”Inculpatul caută iertarea divină pentru crimele comise. Nu găsește explicații pentru ceea ce a făcut și consideră că s-a aflat "la mâna" Destinului implacabil. Regretele nu se raportează direct la chinul suferit de victime în cursul uciderii lor, ci la situația în care acesta a ajuns. Dorește să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut.” scriu anchetatorii în rechizitoriu.
Într-un moment al anchetei, Dincă le-a dat anchetatorilor un răspuns pe care aceștia îl descriu ca ”bizar”: "Să merg la Biserică dacă va fi în penitenciar și să aprind câte o lumânare pentru fiecare din cele două crime aș fi mulțumit să se odihnească în pace".
Anchetatorii afirmă că e o ”raportare bizară” față de faptele comise. Mai mult, subliniază că Gheorghe Dincă nu vede în victimele sale persoane reale, capabile de emoții și, prin dezumanizare și dezinvidualizare, victimele dispar din peisajul psihologic, iar ”victimele devin CRIME”, scriu anchetatorii în rechizitoriu.
”Cel mult, victimele sunt obiecte inanimate așa cum sunt "fiarele" cu care lucrează.” notează în rechizitoriu anchetatorii.
Despre ”aș fi mulțumit să se odihnească în pace”, anchetatorii zic că ar fi ”un soi de pansament psihologic menit să facă experiența victimelor mai tolerabilă din punct de vedere afectiv.”
”Practic, am putea spune că reprezentarea victimelor încă lucrează în psihismul individului, iar asta îl deranjează. Victimele "nu-i dau pace", ele sunt vii în inconștient și tulbură viața afectivă a inculpatului. Inculpatul reprimă această trăire prin transformarea realității psihice. Drept urmare, transformarea conduce la ruperea relațiilor cu realitatea perceptivă a victimelor sale și pregătește dezadaptarea. Dezadaptarea (în sensul de indiferență afectivă față de victimele sale) consolidează derapajul fantasmatic fixând nucleul morbid al personalității.” apreciază anchetatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News