Dîncu crede că CSA Steaua va promova în Liga 1 și se va bate la titlu

CSA Steaua, ocupanta locului patru în play-off-ul Ligii 2, a depus dosarul de licențiere pentru stagiunea următoare din Liga 1, chiar dacă LPF și FRF au anunțat că echipa n-are drept de promovare, din cauza formei de organizare – club de drept public.

Dacă va obține promovarea pe teren, CSA vrea să facă toate demersurile, iar specialiștii să analizeze Legea Sportului. Clubul ia în calcul inclusiv să depună un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că susține demersul de obținere a dreptului de promovare pentru CSA Steaua. Acesta a precizat că sunt analizate două variante pentru a debloca această situație: un parteneriat public-privat sau reorganizarea CSA Steaua.

"Cred că aceasta e o decizie importantă pentru clubul Steaua, ține nu numai de condiția legislativă posibilă, ci și de performanțele și proiectul de management al clubului de fotbal. Poți face repede o modificare legislativă, însă nu e așa simplu să ai și performanță, asta nu îți asigură și performanță. Cred că atunci când clubul va fi pregătit, din perspectiva bugetului, a lotului de jucători, să atace titlul în România, pentru că această echipă să poată participa mai întâi în Liga 1.

Nu mi se pare normal, este absolut aberant ca o echipă care participă la o competiție să nu aibă șansa să câștige competiția respectivă, dintr-o chestiune organizatorică. Nu poți să joci în afară de concurs, în timp ce ceilalți visează să fie campioni. Deci din această perspectivă, eu cred că Steaua va promova în Liga 1 și se va bate la titlu.

Sincer, nu am urmărit Liga 2, cred că Steaua e pe 4 și cred că nu mai are șanse. Dar dacă Steaua câștigă Liga 2, dacă are drept de a intra (n.r. – în Liga 1), probabil că se va lua o decizie la nivelul clubului, se va discuta și la Minister și eu sunt pentru ca Steaua să revină în fotbalul românesc, așa cum era normal să fi rămas, nu să fi plecat.

Clubul nu se poate privatiza, dar echipa poate, în legile actuale, să facă parteneriat public-privat. Sigur că MAPN nu-și poate permite orice partener privat. Dar prin lege se poate face. Și nu este singura posibilitate schimbarea administrativă, ci să se reorganizeze clubul, așa cum cere legislația. Aș vrea să văd că performanța o ia înaintea deciziilor. Deciziile vin pe urmă", a spus Vasile Dîncu, ministrul Apărării, potrivit Digi Sport.

Citește și EXCLUSIV -  CFR - FCSB, victorie uriașă pentru echipa lui Becali. Ce nu s-a văzut la TV - Galerie foto

Citește și - 'U' Cluj a urcat pe loc de promovare directă în Liga 1, după victoria cu Petrolul Ploieşti. Rezultat - Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel