Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, participă, miercuri și joi, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, ce are loc la Bruxelles.
„Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu participă, în zilele de 15 și 16 iunie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, ce are loc la Bruxelles și este prezidată de Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. În cadrul ministerialei, discuțiile vor fi concentrate, cu precădere, pe definirea pachetului decizional şi pe perspectivele strategice ce vor conferi substanță Summit-ului NATO de la Madrid, de la sfârșitul acestei luni, pe componenta apărării”, a anunțat, miercuri, MApN.
În cadrul unei cine de lucru, miniștrii aliați vor discuta cu partenerii consacrați, Finlanda și Suedia, precum și cu cei din vecinătatea estică, Georgia și Ucraina, despre situația de securitate generată de invazia brutală a Ucrainei de către Federația Rusă și perspectiva întăririi parteneriatului NATO-UE.
„La cina de lucru va participa și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell. În prima sesiune a Consiliului Nord-Atlantic va fi discutată adaptarea pe termen mediu și lung a posturii de apărare și descurajare, iar cea de-a doua sesiune va fi dedicată aspectelor referitoare la resursele pentru apărare și finanțare comună. Reuniunea se înscrie în amplul proces de adaptare a Alianţei în contextul deteriorării fundamentale a mediului de securitate regional, european şi euro-atlantic ca urmare a invaziei Ucrainei de către Federația Rusă. În marja reuniunii ministeriale, ministrul apărării naționale va participa la o nouă reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina, constituit la inițiativa Statelor Unite ale Americii și prezidat de secretarul american al apărării, Lloyd J Austin”, mai precizează MApN.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a reafirmat, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis, solidaritatea cu România şi cu aliaţii din cadrul NATO, în contextul riscurilor de securitate generate de Rusia.
„Sunt fericit să mă aflu astăzi în Baza Mihail Kogălniceanu, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Această deplasare intervine într-un context grav pe care îl cunoaştem, ştim cu toţii războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care se desfăşoară foarte aproape de această zonă. Misiunea militarilor francezi în România evidenţiază deplina solidaritate a Franţei cu aliaţii săi europeni în contextul ameninţărilor la adresa securităţii noastre comune", a declarat Emmanuel Macron, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată alături de Klaus Iohannis.
„Mulţumesc României pentru că a acceptat ca Franţa să asume responsabilitatea de naţiune-cadru pentru o misiune în cadrul NATO pe teritoriul său. Este un semn de încredere ce reflectă un parteneriat strategic solid. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc forţelor noastre armate (...). Doresc să vă transmit, domnule preşedinte, că suntem mândri să ne aflăm aici, suntem fericiţi, suntem mulţumiţi de această misiune care s-a derulat aproape perfect în această primă etapă. Dorim să o continuăm alături de dumneavoastă şi alături de armatele aliate prezente aici, salut toate contingentele naţiunilor pe care le-am întâlnit mai devreme şi care permit securizarea teritoriului României şi flancul estic al Europei şi al NATO", a continuat Emmanuel Macron.
„România nu este pentru Franţa ca oricare altă ţară, alianţa dintre ţările noastre se bazează pe o prietenie de două secole. Am evocat acest lucru acum şi, în numeroase ocazii, când au fost crize grave care ameninţau securitatea, România a putut să conteze pe fraternitatea Franţei. Sunt mândru că astăzi continuăm această tradiţie istorică”, a mai spus președintele Emmanuel Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News