Vicepremierul Vasile Dîncu a propus realizarea unui protocol între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Muncii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România pentru a monitoriza modul în care sunt aplicate prevederile legislative referitoare la asigurarea accesului în clădirile publice pentru persoanele cu dizabilităţi.
Prezent la dezbaterea 'Mobilitate, educaţie, angajare - premise pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate', vicepremierul a declarat că o primă întâlnire în vederea întocmirii protocolului ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, urmând să fie invitate şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Compania Naţională de Investiţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Acest protocol ar urma să evalueze în ce mod este aplicat art. 63 din Legea 448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea persoanelor cu dizabilităţi, mai exact asigurarea accesibilităţii în clădirile publice sau în clădirile de locuit realizate din fonduri publice. Vasile Dîncu a apreciat că rezultatele unei astfel de evaluări ar putea fi obţinute în decurs de câteva luni.
[citeste si]
Vicepremierul a adăugat că va propune inclusiv angajarea în cadrul Inspecţiei de Stat în Construcţii a câtorva persoane cu dizabilităţi, care să se ocupe de acest tip de monitorizare. 'Am observat că, dacă ne uităm la cadrul legislativ, al nostru, chiar şi cel european, şi la proiectele pe care le avem, stăm destul de bine. Adică stăm foarte bine. Dacă am studia însă acest lucru în practică, cum funcţionează - şi am văzut asta, din nefericire nu numai la noi, ci şi în Europa - atunci stăm foarte rău', a declarat Vasile Dîncu, în cadrul dezbaterii, subliniind încă o dată importanţa monitorizării. El a menţionat că, în acest an, Guvernul 'a făcut un pas important' aprobând Strategia Naţională 'O societate fără bariere pentru persoane cu dizabilităţi', pentru perioada 2016 - 2020, precum şi un plan operaţional care este anexat acestei strategii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu