Dinu Patriciu, chemat la audieri într-un dosar de evaziune legat de Adevărul

Dinu Patriciu a fost chemat, marți, la   Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 2, într-un dosar de evaziune fiscală legat de Adevărul Holding.

Dinu Patriciu are din nou de a face cu oamenii legii. El a fost citat, marţi dimineaţă, la Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 2 din Capitală pentru a da explicaţii într-un dosar de evaziune fiscală.

 Ancheta vizează una dintre firmele lui Dinu Patriciu, omul de afaceri fiind chemat să dea explicaţii despre anumite operaţiuni care, bănuiesc poliţiştii, ar acoperi o evaziune fiscală.

Anul trecut, Dinu Patriciu a avut dificultăţi financiare atât cu Adevărul Holding SRL, cât şi cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat în faliment, pe lista creditorilor existând peste 1.200 de societăţi şi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de salariaţi neplătiţi. Printre societăţile păgubite se numără Mercadia Holland BV, acţionarul majoritar al MIC.RO. Pentru garantarea unor împrumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilităţile bancare ale MIC.RO şi cu alte bunuri ale acestei societăţi.

 Surse din mediul de afaceri susţin că datoriile lui Dinu Patriciu se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel