Dinu Pescariu: Ecaterina Andronescu nu poate să nege

Dinu Pescariu
Dinu Pescariu

Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-a declarat mirat de afirmațiile fostului ministru al Educației Ecaterina Andronescu. 

Ecaterina Andronescu a negat că s-ar fi întâlnit cu Dinu Pescariu în legătură cu încheierea şi prelungirea contractului de concesiune a Bazei Sportive ”Cutezătorii”.

Dinu Pescariu a declarat, la ÎCCJ: ”Mă miră treaba asta, fiindcă noi ne-am întâlnit şi în 2001, când am semnat primul contract, şi în 2009, când am discutat despre prelungirea celui de-al doilea contract. E drept, dânsa fiind ministru, probabil avea lucruri mai importante pe cap şi se poate ca anumite lucruri să fi trecut în planul doi. Dar, cu siguranţă, nu poate să nege că ne-am întâlnit şi că am discutat”. 

[citeste si]

Întrebat de jurnalişti dacă există dovezi ale întâlnirii pe care a avut-o cu Ecaterina Andronescu şi dacă au fost prezente şi alte persoane, Dinu Pescariu a răspuns: ”Cu siguranţă au fost”.

Întrebat dacă Ecaterina Andronescu a fost de acord cu prelungirea contractului privind Baza ”Cutezătorii”, Dinu Pescariu a răspuns: ”Asta o să vă spună dânsa. Din moment ce noi am ajuns la prelungirea asta, mă gândesc că toată lumea a fost de acord. Şi eu chiar cred în continuare că este un lucru cu care ar trebui să se mândrească, de care nu ar trebui să fugă nimeni”. 

”Cred că în momentul acesta, creându-se această bulă şi inflamându-se şi opinia publică, probabil că lumea încearcă să se delimiteze, însă în momentul în care lucrurile vor intra pe făgaşul normal, toată lumea va fi mândră cu ce se întâmplă acolo. Este vorba de o bază care a fost a statului, este a statului, doar că a fost preluată de la stadiul de 'tăpşan', iar acum a devenit o zonă extrem de agreabilă” a mai spus Dinu Pescariu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel