Rusia dorește ca Statele Unite să decidă care angajați de la ambasada SUA la Moscova și de la consulatele americane din Rusia vor fi expulzați.
'Pentru noi este important ca ei (SUA) să reducă numărul angajaților astfel încât să se ajungă la cifra stabilită', a declarat Serghei Riabkov pentru agenția Tass.
'Am stabilit mecanisme pentru a monitoriza și urmări' acest proces, a mai spus el.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu difuzat de canalul de știri Rossia 24, că Statele Unite trebuie să reducă cu 755 de persoane personalul său din reprezentanțele diplomatice din Rusia. Măsura anunțată de președintele Putin este un răspuns la sancțiunile împotriva Rusiei votate săptămâna aceasta de Congresul Statelor Unite pentru presupusul amestec al Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, a scris pe Twitter că 'cetățenii ruși vor fi afectați cel mai mult de personalul redus de la reprezentanțele diplomatice americane'.
'Timpul de așteptare pentru a obține o viză de călătorie în SUA va crește dramatic', a mai spus Michael McFaul.
Vinerea trecută, Ministerul de Externe rus a anunțat că de la 1 septembrie efectivele ambasadei SUA la Moscova și ale consulatelor americane din Rusia se vor reduce la 455 de persoane, iar Washingtonul are termen până la 1 septembrie să se conformeze. Duminică, Vladimir Putin a precizat că în reprezentanțele diplomatice americane din țara sa încă mai lucrează peste 1.000 de angajați. Expulzarea a 755 dintre ei ar urma să reducă efectivul la nivelul celui al diplomației ruse în Statele Unite, după ce Washingtonul a expulzat 35 de diplomați ruși în decembrie anul trecut, spre finalul mandatului președintelui Barack Obama, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu