Starea de sănătate a diplomatului Cristian Istrate, ambasadorul României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, este mai bună, acesta fiind conştient, dar ţinut sub supraveghere de medici în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Demnitarul a fost operat duminică seara de ruptură de splină, în urma unui accident rutier în care a fost implicat pe DN1 în oraşul sibian Avrig.
În accident a murit fiul cel mare al lui Cristian Istrate, Andrei, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit grav fiul cel mic, care se află în spital, şi a suferit răni soţia diplomatului, care a fost externată luni. "Pacientul (Cristian Istrate n.r.) este stabil, conştient. Nu mai este ventilat mecanic. Este ţinut sub supraveghere la Terapie Intensivă, după ce a fost operat de ruptură de splină şi pneumotorax stâng drenat", a precizat Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Tot în cursul zilei de luni, în spitalul unde este internat diplomatul, va fi transferat la Secţia de Neurochirurgie şi fiul cel mic al acestuia, în vârstă de 13 ani. Acesta "este stabil, nu prezintă leziuni ale organelor interne", însă a suferit un traumatism la coloana vertebrală, potrivit medicilor Spitalului de Pediatrie, unde a fost internat duminică, de urgenţă, imediat după accidentul rutier.
Singurele persoane care nu au păţit nimic în urma accidentului în care a fost implicat diplomatul Cristian Istrate sunt şoferiţa care conducea cealaltă maşină implicată şi pasagerul din dreapta sa. Maşina condusă de Raluca T. în vârstă de 28 de ani, domiciliată în judeţul Cluj, a intrat în coliziune, duminică, cu maşina ambasadorului, în urma unei depăşiri neregulamentare a unui autotren pe DN1 la Avrig. Şoferiţa venea dinspre Braşov spre Sibiu, potrivit poliţiei locale.
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a transmis duminică seara în numele său şi al MAE un mesaj de condoleanţe ambasadorului României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, pentru pierderea suferită ca urmare a decesului fiului acestuia.
Am primit cu profundă tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a fiului colegului nostru, ambasadorul Cristian Istrate, ca urmare a unui teribil accident de circulaţie. Doresc să îi transmit sincere condoleanţe şi întreaga mea compasiune, precum şi a tuturor colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Îi suntem alături în aceste momente atât de dificile pentru familia sa şi dorim însănătoşire grabnică membrilor familiei afectaţi de accident. Sperăm să treacă cât mai repede peste această grea încercare, a transmis ministrul Titus Corlăţean, potrivit unui comunicat al MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu