Atacul ucrainean efectuat vineri asupra sediului Flotei Ruse de la Marea Neagră din Crimeea "a fost pus în aplicare la cererea serviciilor de informaţii american şi britanic" şi coordonat cu ele, a acuzat miercuri diplomaţia rusă, citată de France Presse.
"Nu există nici cea mai mică îndoială că atacul a fost planificat în avans folosind mijloace ale (serviciilor de) informaţii occidentale, echipamente de satelit NATO, avioane de recunoaştere şi că a fost pus în aplicare la cererea serviciilor de informaţii american şi britanic şi în strânsă coordonare cu acestea", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, în conferinţa sa de presă săptămânală.
Crimeea, regiune ucraineană anexată de Moscova în 2014, se află în centrul sistemului militar rus în ofensiva sa împotriva Ucrainei, atât pentru aprovizionarea trupelor care ocupă sudul Ucrainei, cât şi pentru a efectua lovituri, notează AFP.
Kievul, în plină contraofensivă, încearcă să aducă lupta până în această peninsulă unde şi-a multiplicat atacurile cu rachete şi drone în ultimele săptămâni.
Londra şi Washingtonul nu au reacţionat până acum la acuzaţiile diplomaţiei ruse.
Ucraina a susţinut că a ucis aproximativ treizeci de ofiţeri în atacul de vineri, inclusiv comandantul Flotei Ruse de la Marea Neagră, Viktor Sokolov, potrivit Agerpres.
Însă Ministerul rus al Apărării a publicat marţi imagini care îl arată pe acest responsabil participând la o videoconferinţă.
Între timp, forţele de operaţiuni speciale ucrainene au anunţat că îşi "clarifică" informaţiile, notând că identificarea victimelor este dificilă.
Miercuri, postul de televiziune Zvezda, media oficială a armatei ruse, a difuzat la rândul său pe Telegram un scurt interviu video nedatat şi care pretinde să-l arate pe comandantul Viktor Sokolov, în care acesta laudă succesele trupelor sale.
În video, Sokolov spune că Flota Rusă de la Marea Neagră înregistrează succese. Nu este clar din comentariile sale dacă videoul a fost filmat după lovitura cu rachetă a Ucrainei din 22 septembrie, notează Reuters.
AFP, la rândul său, nu a putut verifica veridicitatea sau data acestor imagini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu