EXCLUSIV  „Direct Hipodrom” - evenimentele mondene din Bucureşti de după al doilea Război Mondial. Cum a pariat Constantin Tănase chiar pe el la curse

Începând din anul 1875, Bucureştiul a avut un Jockey Club al cărui preşedinte a fost Regele Carol I, urmat de ceilalţi trei regi români. În 1905 au început construirea şi amenajarea Hipodromului de la Băneasa, proiectat de arhitectul Ion D. Berindey. Primăria a alocat atunci 60 de hectare de teren pentru pistele de galop şi de trap (ce constituiau, după unii, două hipodromuri distincte), aflate acolo unde se găsesc astăzi Casa Scânteii, terenul din spatele ei, Pavilionul Expoziţional ridicat în 1962 şi incinta acestuia, clădirea World Trade Center, întinderea de până în apropiere de Griviţa şi de capătul de altădată al tramvaiului 3...

Tribuna Hipodromului Băneasa se afla pe locul unde se găseşte astăzi World Trade Center, cele două piste – trap şi galop – fiind despărţite de un gard. Jocheii erau călăreţii propriu-zişi, care evoluau în cursele de galop, iar driverii alergau, în trăsuricile numite surki, în cursele de trap. Întrecerile aveau loc primăvara şi toamna, pariorilor nelipsindu-le binoclurile. Două restaurante cu terasă şi un bar erau permanent deschise în zilele de alergări.

Prin strânsa legătură dintre Jockey Club – unde nu oricine putea deveni membru – şi Hipodrom, acesta avea un caracter elitar, prevalent aristocratic, corelat însă cu unul „democratic”, întrucât cine voia să asiste la curse o putea face plătind biletul de intrare, după cum putea să şi parieze, fie şi numai pe câţiva lei. Hipodromul era şi un spectacol al spectatorilor, unde doamnele îşi etalau ultimele noutăţi în materie de modă, un prilej de a face noi cunoştinţe, un loc unde apăreau perechi recent constituite, în special cele aparţinând lumii bune. Peluzele şi rondurile de flori de la Băneasa constituiau fundalul spectacolului.

Îndată după sfârşitul războiului, pe unele tramvaie şi autobuze se putea citi „Direct Hipodrom”, mulţimile scurgându-se înspre Băneasa în valuri în anumite duminici... „Marile curse erau evenimente mondene – îşi amintea Alexandru Paleologu –, acestea fiind Derby-ul, Premiul Jockey Clubului sau Premiul Regal, la care era obligatoriu să te duci în jachetă şi cu joben. Aveam, la Băneasa, un hipodrom splendid, unul dintre cele mai frumoase din lume, frumos construit, cu multe locuri de agrement, şi care aducea venituri bune Jockey Clubului.”

Alexandru Paleologu a fost ales în 1946, la vârsta de 27 de ani, membru al Jockey Clubului, cu doar şase voturi împotrivă, întrucât: „Aveam deja un început de carieră, ca ataşat de legaţie, aveam armata făcută şi eram căsătorit. Mai cu seamă vara era plăcut acolo, fiindcă puteai să stai pe terasa clubului, în care intrai din strada Nicolae Golescu.”

Tânărul Paleologu făcea pe atunci parte din Corpul Diplomatic Român Regal: „...şi mi se părea splendid că pe cărţile noastre de vizită scria în franţuzeşte: «Alexandre Paléologue, attaché de légation de Sa Majesté le Roi du Roumanie». Nu mai vorbesc despre aspectul nostru comic de ataşaţi secretari de legaţie care arboram o ţinută de tip Anthony Eden: pălărie neagră bordată cu mătase, care trebuia să provină de la marele pălărier Lock din St. James din Londra, umbrelă Chamberlain şi pardesiu Burberry. Toate acestea făceau parte dintr-o uniformă de la care nu se putea deroga.”

Legat tot de anul 1946, Alexandru Paleologu face o afirmaţie care nu poate fi trecută cu vederea: „Duelurile s-au practicat, la noi, până în 1946. Oficial, erau interzise şi până atunci, dar se practicau (e vorba de dueluri cu pistolul, n.n.) de către oameni mai de soi care nu puteau fi împiedicaţi... Ultimul duel din Bucureşti  a avut loc în 1946 între amicul meu, Dinu Sibireanu, şi altcineva, pe o chestie... de nevastă.”

Am citat până aici din volumul de convorbiri purtate în urmă cu aproape două decenii de către istoricul Filip-Lucian Iorga cu Alexandru Paleologu, care aşază în importanţă, după Jockey Club, Automobil Clubul aflat pe atunci pe strada Ştirbei Vodă, într-o clădire de secol XIX cu parter înalt şi grădină, frecventată asiduu în anii 1945-1947 de pictorul Theodor Pallady şi de arhitectul G.M. Cantacuzino. Merită, de asemenea, reţinut că pe pistele Hipodromului a putut fi zărită în anii de după război şi o amazoană, pe nume Dina Mihalcea, actriţă de teatru şi dresoare de circ.

Publicul curselor de la Băneasa, ca şi acela al pariorilor, era numeros şi variat. Nu putea lipsi de la acele întreceri actorul şi dramaturgul George Ciprian, autor al unei piese intitulate Omul cu mârţoaga, ambientată în lumea Hipodromului, după cum nu a lipsit celebrul actor Constantin Tănase, care a rămas siderat când a descoperit în caietul-program un jocheu cu numele de Tănase călărind pe calul Tănase, ceea ce l-a determinat pe directorul Teatrului „Cărăbuş” să parieze pe el... Un alt actor celebru, Grigore Vasiliu-Birlic, parior împătimit, a fost prezent în 1960 la ultimul derby de pe Hipodromul Băneasa. Maria Tănase, ca şi scriitorul Păstorel Teodoreanu puteau fi văzuţi adesea în tribunele de la Băneasa. Cât priveşte pariorii, scara socială era foarte lungă, începând cu elevi în ultimele clase de liceu – precum Cristian Ţopescu – până la personalităţi ale protipendadei. Nu lipseau în epoca de după război, din fauna Hipodromului, misiţii, escrocii, trăitorii din experienţe cărora li se spunea cu o expresie tradusă ad-litteram „cavaleri de industrie”.

Pe Şoseaua Filantropia existau două cârciumi unde se strângeau în jurul driverilor şi al jocheilor iniţiaţii dornici să afle ponturile înainte de curse. Seara, după sfârşitul acestora, pariorii mergeau în alte localuri din apropierea Hipodromului: „La Brotăcei”, unde se mâncau pui de baltă, sau „La Călătorul”, unde trei chitarişti interpretau canţonete. Nu departe de aceste localuri se întindea mahalaua – cam de pe unde începe astăzi Cartierul Aviaţiei – cu rămăşiţe rurale în care locuiau grăjdari, potcovari, şelari sau rândaşi care lucrau la Hipodrom.

Ideea construirii Casei Scânteii a apărut în anul 1950 şi tot atunci a încetat să existe latura de galop a Hipodromului pe care concurau jocheii. A subzistat însă, în perioada care s-a numit „Obsedantul deceniu”, Hipodromul de trap, până în septembrie 1960, când a fost dezvelită în apropiere statuia lui Lenin. Era greu de acceptat pentru Ocârmuirea roşie un Lenin veghind cursele de trap de la înălţimea soclului statuii sale, operă a sculptorului Boris Caragea...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News