Numai în 2020 au fost vândute în UE peste 420 de milioane de telefoane și alte dispozitive electronice portabile.
Începând cu astăzi, toate dispozitivele electronice noi (telefoane mobile, tablete, camere digitale, console portabile de jocuri video, căști audio, căști cu microfon, difuzoare portabile, cititoare de cărți electronice, tastaturi, mouse-uri, sisteme portabile de navigație și căști intraauriculare) trebuie să fie echipate cu un port de încărcare USB-C, ca urmare a intrării în vigoare a Directivei UE privind încărcătorul comun, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. În privința laptopurilor, termenul limită este anul 2026, notează Agerpres.
Potrivit executivului comunitar, încărcătorul comun va reduce numărul de încărcătoare care trebuie cumpărate, va ajuta la minimizarea deșeurilor electronice și vă va simplifica viața de zi cu zi. Astfel, consumatorii vor putea încărca telefonul mobil și alte dispozitive electronice similare cu un încărcător USB-C, indiferent de marca dispozitivului. De asemenea, consumatorii vor putea cumpăra dispozitive electronice noi fără încărcător.
Acest lucru îi va ajuta pe consumatori să economisească aproximativ 250 de milioane euro pe an din achizițiile inutile de încărcătoare. Mai mult decât atât, vor fi reduse deșeurile electronice.
În anul 2020, în UE au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile. Cu toate acestea, din cauza incompatibilității încărcătoarelor de pe piață, peste o treime dintre consumatori declară că s-au confruntat cu probleme, deși cheltuiesc anual aproximativ 2,4 miliarde euro pe încărcătoare autonome suplimentare. În același timp, încărcătoarele eliminate sau neutilizate reprezintă aproximativ 11.000 de tone de deșeuri electronice pe an.
Directiva UE privind încărcătorul comun a fost aprobată de Consiliul UE în octombrie 2022. Producătorilor li s-a acordat o perioadă de tranziție pentru a-și adapta proiectele și pentru a asigura conformitatea.
Acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre ale UE stabilește o perioadă de tranziție de 24 de luni de la adoptarea oficială pentru a pune încărcătorul comun la dispoziția tuturor, pentru toate categoriile de produse vizate - cu excepția laptop-urilor, care vor beneficia de o perioadă de tranziție de 40 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu