Director Huawei, arestat. China ia atitudine. Solicitare către Canada

Huawei
Huawei

Ministerul de Externe de la Beijing a cerut joi eliberarea imediată a directorului financiar al companiei Huawei Technologies, Meng Wanzhou, arestată în Canada la solicitarea autorităţilor americane, transmite dpa. 

Ministerul de Externe a cerut de asemenea Statelor Unite să clarifice de ce a solicitat arestarea lui Meng. 

Meng Wanzhou, vicepreşedinte al consiliului de administraţie şi fiica fondatorului companiei, Ren Zhengfei, a fost reţinută săptămână trecută în timpul unei escale la Vancouver. 

Meng riscă extrădarea în SUA, unde procurorii din New York anchetează dacă Huawei a încălcat sancţiunile americane împotriva Iranului, a relatat Wall Street Journal. 

Departamentul Justiţiei al Canadei a comunicat anterior că audierea pentru stabilirea cauţiunii a fost fixată pentru vineri, fără a furniza însă detalii suplimentare. 

Huawei, unul din cei mai mari producători mondial de echipamente de telecomunicaţii, a declarat că a primit 'foarte puţine informaţii cu privire la acuzaţii şi nu are cunoştinţă de nicio încălcare a legii de către dna Meng'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel