Grupul de Contact pentru Libia se întruneşte joi la Istanbul, la nivel de directori politici, pentru a evalua situaţia din această ţară şi a sprijini procesul de tranziţie, potrivit EFE.
Reuniunea, cu participarea NATO, a Uniunii Europene, Ligii Arabe şi Uniunii Africane, va începe la ora 14.30 locală (11.30 GMT), cu un discurs al ministrului turc al afacerilor externe, Ahmet Davutoglu.
Potrivit ziarului turc Cumhuriyet, ar urma să se aprobe un Plan de acţiune în domeniul economic a cărui principală decizie se aşteaptă să fie dezgheţarea fondurilor lui Muammar Gaddafi şi ale statului libian, pentru a putea fi utilizate de Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) din Libia.
Se aşteaptă, de asemenea, ca ţările donatoare să-şi mărească sprijinul economic pentru Libia post-Gaddafi.
Cu prilejul reuniunii sale ministeriale din 15 iulie de la Istanbul, Grupul de Contact pentru Libia a decis unificarea sub umbrela ONU a tuturor iniţiativelor de negociere şi mediere.
Cea de-a cincea reuniune a Grupului era prevăzută pentru septembrie la New York, dar în contextul evoluţiilor din Libia, mai multe ţări, mai ales Turcia şi Franţa, au cerut o reuniune de urgenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu