Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) l-a înlocuit din funcţie pe directorul Direcţiei proiecte din fonduri externe rambursabile din cadul companiei, Silvia Ciobanovschi, pus sub acuzare de către DNA pentru luare de mită.
"Nu am nicio informare oficială, dar colegii de la CNADNR mi-au spus că au făcut o modificare şi (Ciobanovschi, n.r.) a fost înlocuită. Altfel, am auzit numai zvonuri", a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, citată de Mediafax.
Surse judiciare au declarat, joi, că în urma unor audieri care au început miercuri seară şi s-au încheiat joi dimineaţă, procurorii anticorupţie au decis punerea sub acuzare a fostului director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara Ioan Maliţa, pentru trafic de influenţă, a unui director din cadrul CNADNR, Silvia Ciobanovschi, pentru luare de mită, precum şi a administratorului şi a directorului unei firme de construcţii de drumuri din Caraş-Severin, pentru dare de mită.
Conform surselor citate, procurorii DNA investighează o serie de contracte pe care firma din Caraş-Severin le-a obţinut în zona de responsabilitate a DRDP Timişoara, în perioada în care direcţia era condusă de Ioan Maliţa.
Potrivit aceloraşi surse, la finalul audierilor, cei patru au fost lăsaţi să plece, însă au interdicţia de a părăsi ţara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News