Au loc percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
UPDATE: Angajatul ministerului vizat de acheta procurorilor DNA a fost schimbat din funcție. Luăm toate măsurile pentru buna continuare a activității, iar la nivelul conducerii ministerului va urma o evaluare a personalului, mai anunță Ministerul.
UPDATE: ”În legătură cu informațiile apărute în mass-media despre perchezițiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție Constanța, facem următoarele precizări:
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are o politică de toleranță zero față de fapte de corupție. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea și le vom pune la dispoziție toate documentele care ne vor fi solicitate.
Așteptăm mai multe informații oficiale ca să putem dispune măsuri imediate de izolare a situației și de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activității” anunță Ministerul.
-----
Procurorii DNA efectuează, vineri dimineaţa, percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Acesta este acuzat că lua mită de la subordonaţi.
Mai exact, potrivit surselor citate, directorul a ajutat două angajate să ocupe posturile, prin furnizarea subiectelor de la examen, percepând la schimb o "taxă" din salariu.
Astfel, în ultimii doi ani, directorul din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a primit lunar de la cele două angajate o treime din salariu lor.
La locuinţa directorului au fost găsite mai multe teancuri de bani, în total 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi mici lingouri de aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu