Directorul general (СЕО) al Grupul KMG International, numit Consul onorific al Georgiei în Republica Kazahstan

Directorul general (СЕО) al Grupul KMG International, Zhanat Tussupbekov a fost numit în calitate de Consul onorific al Georgie în Republica Kazahstan. Declaraţia a fost făcută, vineri, în cadrul întâlnirii sale oficiale cu Ambasadorul Georgiei în Republica Kazahstan, Zurab Abashidze, unde i-a fost înmânat brevetul consular. 

Decizia de a i se oferi lui Zhanat Tussupbekov aceasta misiune diplomatica însemnată a fost luată în cadrul întrunirii Comisiei Consulare, care a ţinut cont de meritele sale în stabilirea legăturilor dintre cercurile de afaceri din cele două țări, precum şi intensificarea schimbului cultural și turistic.

Districtul consular la care a fost arondat Zhanat Tussupbekov pentru a reprezenta interesele ţării care l-a desemnat în această funcţie, include regiunea Karaganda. În conformitate cu convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963, legislaţia Republicii Kazahstan, precum şi tratatele și acordurile internaţionale la care țara noastră a aderat, Consulul onorific reprezintă interesele Georgiei, promovează afacerile, comerțul, precum şi cooperarea economică și culturală dintre cele două țări, care vizează consolidarea permanentă a relațiilor tradiționale de prietenie dintre Kazahstan și Georgia.

La rândul său, Zhanat Tussupbekov şi-a exprimat recunoştinţa guvernului georgian pentru încrederea acordată de a reprezenta țara, și s-a arătat disponibil de a depune tot efortul pentru a consolida alianța de prietenie dintre cele două țări și popoare.

[citeste si]

Zhanat Tussupbekov a acumulat o experiență profesională vastă în conducerea cu succes a companiilor, din care ultimii 11 ani au fost în industria de petrol și gaze. Din mai 2012, deţine funcţia de Director general (CEO) al Grupul KMG International N.V., fiind în acelaşi timp şi membru al Consiliul de Administraţie al acestuia. Sub conducerea sa, în ultimii ani, Grupul a înregistrat rezultate financiare și operaționale record, devenind una dintre cele mai de succes companii petroliere din România și unul dintre jucătorii cheie în regiunile Mării Negre și Mării Mediterane. Grupul KMG International este deţinut in proporţie de 100% de către JSC NC KazMunayGas.

Zhanat Tussupbekov se află la conducerea unui dintre sporturile reprezentative pentru Republica Kazahstan, ocupând postul de Președinte al Federației de Haltere a țării. Ţinând cont de rezultatele excelente ale Federației și organizarea a mai multor evenimente, atât în ţară cât şi pe plan internațional, în mai 2017 Zhanat Tussupbekov a fost ales în calitate de Vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere.

Grupul KMG International oferă sprijin și asistență continua Federației de haltere din România, Georgia și Kazahstan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel