Directorul demis de RATB, Vincențiu Daniel Antonescu, a declarat, vineri, că rezultatele financiare ale RATB București în ultimul an nu justifică "managementul defectuos și lipsa de fermitate și de consecvență" invocate de Consiliului de Administrație.
"În momentul de față, nu cunosc exact motivul demiterii mele din funcție. Aștept să văd hotărârea Consiliului de Administrație, dar, din câte am observat și din ceea ce am citit în presă, au fost invocate managementul deficitar și problemele legate de debitul către ANAF, pe care l-am preluat tot când am venit în regie, în iunie 2014, și sunt din anii 2007/2008. În ceea ce privește lipsa de fermitate și de consecvență a mea în această perioadă vă pot spune că noi am depus 15 adrese în anul 2014 către Primăria Capitalei și către Consiliul General în care le-am adus la cunoștință despre situația cu ANAF, iar din data de 8 mai am declanșat acțiuni în instanță. Acum suntem în recurs pe acest debit, iar o parte din sumă a și fost achitată", a subliniat fostul șef al RATB, pentru Agerpres.
Daniel Antonescu a continuat: "Nu știu dacă voi contesta sau nu această decizie, care va apărea în cursul zilei de vineri. În funcție de ceea ce este menționat, voi decide ce voi face mai departe. Eu mi-am oferit sprijinul și experiența pe care am dobândit-o în acest un an și două luni noului director general pentru că sunt și voi fi în continuare alături de regie".
"Până la sfârșitul lui 30 iunie 2015, toate eforturile noastre au fost direcționate către achitarea la zi a furnizorilor, inclusiv a debitului de 17 milioane de lei către Metrorex, pe care l-am preluat când am venit, dar au fost declanșate și procedurile de achiziții pe partea de piese necesare reparării și modernizării parcului existent. Pot să pun la dispoziție toate situațiile financiare de când am preluat, în iunie 2014, și pe cele de la finele anului și de la 30 iunie 2015. Toate sunt rezultate pozitive din care, dacă reiese cumva că ar fi vorba de management defectuos, rămâne la latitudinea celor care vor analiza aceste situații financiare", a adăugat directorul demis, care a precizat că va participa în cazul în care va fi organizat un concurs pentru postul de director general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News