Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că discursul liderului PSD, Liviu Dragnea, a fost "delirul unui dictator nebun" care este capabil să condamne România la "cea mai întunecată perioadă a sa".
"Am urmărit profund îngrijorat delirul unui dictator nebun capabil să condamne România la cea mai întunecată perioadă a sa. Acest individ a lansat atacuri împotriva tuturor instituţiilor care nu se află sub controlul său politic printr-un urlet de disperare venit parcă din cavernele regimului totalitar, prin cel mai agresiv şi mai ticălos discurs antidemocratic şi antieuropean de la aderarea României la UE", a declarat Orban, potrivit unui comunicat de presă.
Liderul liberal susţine că Dragnea a pierdut orice contact cu realitatea şi identifică România cu "Partidul".
"E stupefiant modul în care acest personaj crede că poate să aşeze întreg statul român la cheremul său, identificând cu insistenţă întreaga Românie cu Partidul. Pentru cei care mai aveau vreun dubiu, Liviu Dragnea a făcut dovada celei mai dure poziţii anti-europene printr-un discurs autocratic, prin care practic a declarat război tuturor partenerilor României din cadrul Uniunii Europene şi NATO", a mai spus preşedintele PNL.
În opinia sa, Liviu Dragnea este "inamicul public numărul 1 al oricărui român care îşi doreşte să trăiască într-o ţară civilizată, bazată pe respectarea legii şi pe justa recompensare a muncii sale".
Referindu-se la atacul lansat de Dragnea la adresa lui Klaus Iohannis, Orban l-a caracterizat drept "lipsit de raţiune şi argument" şi "un semnal înfiorător dat tuturor celor care privesc spre România".
"Concretizarea unui demers precum cel propus de Liviu Dragnea în cazul şefului statului este o iluzie, însă este un mesaj extrem de parşiv la adresa oricărui român care are curajul să i se opună proiectului de dominaţie al lui Liviu Dragnea. Fac un apel la responsabilitate către toţi cei care fac parte în acest moment din coaliţia PSD-ALDE să ia distanţă în cel mai scurt timp de Liviu Dragnea. Delimitarea de acest personaj, căruia i-a fost întunecată raţiunea, este în propriul interes al celor care sunt astăzi lideri ai PSD şi ALDE", a adăugat liderul PNL.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News