Discursul lui Crin si zâmbetul lui Ponta

cristina topescu
cristina topescu

Ma uitam intr-una din serile trecute la Crin Antonescu si mai sa-mi vina inima la loc. Iata ca Antonescu, poate, nu e chiar un dictator, cum spun din ce in ce mai multi oameni care il cunosc. Il doare chiar acuzatia cum ca taie capete din partidul liberal fara sa clipeasca. Detesta prea mult dictatorii, pentru ca o astfel de eticheta sa nu-l afecteze.

Explicatii la acest capitol mai are de dat, insa, pentru ca un partid nu e mosia liderului sau, vremelnic, de altfel, iar electoratul lui fidel are dreptul la aceste explicatii. Interesant de observat e si cum va gestiona criza din partidul liberal si felul in care va-ntelege sa ii trateze pe cei care-l contesta, fie ca acestia au motive s-o faca, reale sau nu. Un lider isi da masura, in fond, si cand stie sa-si impuna sau sa-si conserve autoritatea intr-o maniera democratica si negrevata de umori. In ce ne priveste pe noi, observatorii, cel mai prudent cred ca e sa stam inca in expectativa…chiar daca unora dintre noi, fani Crin odata, obiectul admiratiei ne-a procurat cateva certe dezamagiri.

Cred, totusi, ca e mai constructiv sa observam cu atentie si calitatile unui om, nu doar minusurile lui. Ca si invers, sigur ! Crin vorbeste foarte bine. Intre cuvant si fapta se casca, uneori, e adevarat, o prapastie. Asta se intampla des in cazul bunilor oratori. Iar Crin Antonescu e unul desavarsit, sa recunoastem! Pe de alta parte, cati oameni cunoasteti care stapanesc cuvantul si stiu sa-l foloseasca eficient, capabili sa straluceasca si cand trec la actiune? Cand atingi culmi intr-o zona, o alta zona se decompenseaza in mod firesc, pe principiul simplu ca mai multa energie concentrata pe un palier, implica energie plecata de pe un altul, chiar daca energia nu poate fi incadrata intr-o cantitate fixa. Discursul poate fi, insa, o arma politica redutabila, sa nu uitam! Si e nevoie de oameni politici care sa-l poata livra cu iscusinta. Crin are discursuri de forta in Parlament sau in emisiuni, raspunde cu talc si uneori chiar cu inteligenta politica. Da pasa apoi la executiv si…vine Victor care finalizeaza. Doar daca ii esti adversar politic sau daca ai un cui pe el, nu vezi ca Victor Ponta e un premier foarte activ si energic. Nici el nu vorbeste rau deloc, e convingator si e pozitiv. Or sa spuna unii ca in haosul din tara asta, un prim ministru zambitor e o atitudine putin inspirata.

Dimpotriva, cred eu ! Intr-o tara cu atatia oameni incruntati si cenusii, in care ne uitam tot mai urat unii la altii, la o stare de spirit pesimista a populatiei, un lider c-o atitudine pozitiva, chiar solara, nu poate decat sa faca bine si nu rau. Cam ce pofta de viata si putere de a suporta criza, inca ne-decedata, am mai avea daca am vedea un premier catranit care ne anunta masuri ce nu sunt chiar de natura sa ne bucure ? Mai avem de tras si de indurat taxe care ne iau bani din buzunar, asta ar face orice guvern inca, pana cand vom reusi sa atingem o stabilitate oarecare.

De ce sa primim atunci vestile rele din gura unui individ care ne transmite prin atitudine, limbaj si body language ca e rau, e grav si vai de capul nostru? La ce ne-ar folosi? Ne-ar consola asta, ne-ar fi mai usor? Masurile care se iau (ma refer la cele corecte, incuviintate si de economistii neamului ) nu sunt comode, ele se inscriu intr-o fatalitate a economiei asa cum arata ea acum, asa cum am demolat-o de mai multi ani incoace. Nimic nu se poate re-construi peste noapte, directia este importanta, ea trebuie sa fie cea buna. Drumul spre prosperitate e, inevitabil, pavat cu sacrificii. Ca sacrificiile sunt facute doar de popor si nu si de politicieni, specialitatea casei la romani, asta nu mai e in regula.

Aici trebuie umblat si aici se pare ca Victor Ponta se misca bine, chiar si asa, in conditiile unui Parlament obez, ingrasat, insa, nu doar de actuala putere, ci de mai multa vreme, de o intreaga clasa politica mediocra si iresponsabila. Austeritatea parlamentara, care deja face valuri in randul unor alesi ai neamului, e una dintre indraznelile lui Ponta, pentru care nu multi colegi, inclusiv de partid, il vor iubi. Si isi asuma asta ! Ramane de vazut ce se va intampla in ministere, si ele mai multe decat in guvernele trecute, ramane sa constatam cata autoritate are tanarul premier asupra ministrilor sai carora le-a pus in vedere intrarea la apa a personalului din mai multe ministere.

Avem de-a face deocamdata doar cu o intentie. O intentie afirmata public, ritos, una buna ! Victor Ponta da senzatia ca e aproape ubicuu, deschizi televizorul la stiri pe diferite posturi si il vezi peste tot, fie ca e in sedinte de guvern, conferinte de presa sau ca face declaratii din diferite locuri si pe teme fierbinti. Nu cred ca avem de-a face cu o supra-mediatizare. E, mai curand, o strategie menita sa transmita populatiei un mesaj de siguranta, dar si de mobilizare, de care e reala nevoie. Ezitari si balbe sunt, dar ne deranjeaza mai putin cand fermitatea si o buna comunicare domina prestatia premierului. Da, Ponta evolueaza, se misca bine, e din ce in ce mai sigur pe el si vorbeste mai apasat, iar asta da o stare de bine natiunii. O stare de bine de care avem nevoie ca sa putem duce mai usor ce mai avem de dus inca o buna bucata de vreme.

Da, Victor Ponta zambeste mult, nu e incrancenat si nu are o fata lunga. La o adica, e, insa si ferm si nu pare defel dispus sa le arate marinimie celor care o zbarcesc. Zambeste mult, chiar daca nu poate anunta acum dublari de salarii si pensii. Dar zambetul lui poate fi semnul unor bune perspective. Crin Antonescu face altceva: vorbeste bine, are un discurs articulat si bine nuantat, e mult mai moderat in ultima vreme, iar Victor Ponta, in mod complementar, asa cum trebuie sa se intample intr-o alianta, se ocupa de fapte si masuri, ca orice sef de executiv care se respecta. Cei doi nu sunt de acord in toate cele, nu ascund asta, desi ar putea-o face, dar si asta inseamna normalitate, contradictiile nu duc intotdeauna la conflict, iar daca ar mima o armonie perfecta, i-am crede oare? Asadar? Crin vorbeste bine, Victor zambeste, dar se si misca bine. E bine asa !

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel